In bratele Creationismului

Oamenii de stiinta au descoperit ca Biblia si Coranul au avut dreptate in ceea ce priveste aparitia vietii, prezentand ideea conform careia tarana ar fi leaganul vietii

Si atungi am stiut...

“Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie…

Teoria evolutiei o minciuna eleganta

În esență, cunoașterea adevărului asupra originii noastre este hotărâtoare deoarece influențează atât atitudinea pe care o avem față de noi înșine, cât și felul în care ne raportăm la ceilalți.

Sanatate la maxim

Trãim cu totii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetã: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiratia, bãtãile inimii…

Traduceri moderne ale bibliei

Istoria traducerilor Bibliei în limba română este una dintre cele mai interesante dovezi ale inspiraţiei Duhului Sfînt în lucrarea pentru luminarea unui popor, pentru apropierea lui de Dumnezeu şi pentru mîntuirea urmaşilor lui Traian şi Decebal — a poporului român.

duminică, 16 martie 2014

Antony Flew

Antony Flew a murit în 2010, la 87 de ani.
Filozof englez de mare renume, în 2004, la vârsta de 81 de ani, se converteşte după o viaţă petrecută nu doar profesând ateismul cel mai ireductibil, dar făcând din aceasta un crez, o cauză militantă. Richard Dawkins, nepocăitul “rottweiler al lui Darwin” (ca şi ateu, Flew apăra evoluţionismul ca şi probă demonstrată a inexistenţei lui Dumnezeu), biolog materialist, convins că, de fapt credinţa religioasă este doar o patologie a creierului uman, a susţinut public că schimbarea spiritului (metanoia) lui Flew, a fost doar efectul demenţei senile. Dar ce s-a întâmplat cu Flew, la 80 şi ceva de ani? El l-a întâlnit pe C.S. Lewis (1893-1963), cu 55 de ani înainte.

Lewis preda Literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Oxford. Reputaţia sa de fervent apologet creştin îl urmărea peste tot. La Oxford, împreună cu colegii şi cu studenţii a creat “Socratic Club”, în cadrul căruia se confruntau ateii şi creştinii, pe teme de credinţă şi morală. În 2 februarie 1948, clubul găzduieşte confruntarea dintre Lewis şi filozoful Elizabeth Annscombe: amândoi irlandezi, ea fiind studenta maestrului austriac de logică contemporană Ludwig Wittgenstein (1889-1951). Subiectul dezbaterii era reprezentat de o lucrare recentă de-a lui Lewis, intitulată Miracole: un Studiu Preliminar, publicat în 1947. Annscombe era catolică, Lewis a fost şi a rămas pentru totdeauna anglican (cu marele regret al catolicului J.R.R Tolkinen, care a fost decisiv pentru reîntoarcerea lui la credinţă). Lui Lewis i-au fost contestate anumite abordări filozofice. Se spune că a fost singura dată când Lewis a fost învins într-o dezbatere, iar acest lucru l-a marcat atât de profund, încât l-a împins să-şi revizuiască celebra carte, publicată într-o a doua ediţie în 1960.

Dar, printre cei prezenţi la duelul Lewis-Annscombe, se afla şi un tânăr student, pe nume Flew, pentru care acea zi a rămas de neiutat. Dezbaterea dintre cei doi apologeţi ai credinţei l-a atins, l-a iritat, l-a enervat atât de mult, încât pornind de la frecventările Socratic Club, s-a maturizat şi a elaborat propriul ateism raţional. Când avea posibilitatea, lua cuvântul pentru a-şi susţine motivaţiile, iar în 1950 a apărut şi manifestul său: Theology and Falsification. Toate acestea pentru a respinge acele idei nebuneşti despre Dumnezeu, pe care Socratic Club le susţinea, pentru a-l ridiculiza cu aplomb pe Lewis, pentru care miracolele nu doar se întâmplă, dar mai cu seamă nu sunt contrare raţiunii.

Acordând un interviu în 2005, Flew, fostul mare duşman al lui Dumnezeu, aminteşte acele dezbateri, acele afirmaţii, acel Socratic Club şi pe acel Lewis, declarând cu sinceritate că acel vierme vechi a învins în cele din urmă. Cum deja s-a întâmplat cu Lewis, Flew s-a predat, fiind constrâns să recunoască şi să admită că Dumnezeu există, la fel cum logica şi inteligenţa nu pot să nu afirme aceasta.

Onestitatea intelectuală pe care, chiar şi în anii de război împotriva Cerului, Flew a observat-o, ascultat-o şi cultivat-o, l-a făcut să-şi schimbe părerea, în mod raţional. În mod particular, au fost evoluţiile cercetării biologice şi progresele realizate în studiul genomilor, pentru a-l convinge că unica poziţie cu adevărat ştiinţifică şi în conformitate cu raţiunea umană, este acela a unui “proiect inteligent”, asupra naturii. Flew, a petrecut ultimii ani ai vieţii, muncind, credincios, la această prospectivă cu totul nouă, cu prospeţimea unui tânăr. Urmaşilor le-a lăsat povestirea parcursului său într-o carte frumoasă şi convingătoare a anului 2007: Dio esiste. Come il più famoso ateo del mondo ha cambiato idea (trad. it., Alfa & Omega, Caltanissetta 2010).

La 50 de ani de la moartea lui Lewis mai sunt multe de explorat, în ceea ce priveşte modul în care miracolul transformă ştiinţa, utilizând bine raţiunea şi dreptul natural, după cum reiese din lucrările: The Restitution of Man: C.S. Lewis and the Case Against Scientism (2a ed. Erdmans, Grand Rapids [Michigan] 1998), de Michael D. Aeschlimann, şi The Magician’s Twin: C.S. Lewis on Science, Scientism, and Society, îngrijit de John G. West jr., şi publicat de faimosul Discovery Istitute, din Seattle.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.lanuovabq.it

sâmbătă, 15 martie 2014

Marea amagire cu Evolutia

Astăzi o mare parte a lumii crede în evoluţie. Evoluţionismul de azi învaţă că nu Dumnezeu a creat lumea, ci că toate plantele, vieţuitoarele şi omul provin dintr-o celulă vie, care a apărut la întâmplare pe pământ. Nu se ştie când, nu se ştie unde, nu se ştie datorită cărei cauze, dar se afirmă că a apărut. Natural, nici un evoluţionist n-a fost acolo să fie naş, dar ei ştiu precis că din acea celulă vie au crescut ciuperci, plante, apoi plantele au căpătat picioare; o fi fost o amibă la început, apoi poate râme, şi având condiţii prielnice s-au dezvoltat în peşti, târâtoare, păsări, animale, iar o maimuţă mai deşteaptă a născut un puişor, ba trebuie să fi fost doi, care au devenit oameni. Deci, pe cale de evoluţie s-a ajuns de la amibă la om. Nimeni n-a văzut trecerile acestea, căci s-au petrecut cu milioane, ba miliarde de ani în urmă. Nimeni n-a găsit aşa evidenţe, dar le presupun.
Evoluţionismul este contra lui Dumnezeu, contra Bibliei şi contra ştiinţei. Gânduri despre evoluţie a avut Hipocrat (460-380) Teo­frast (370-283), Aristotel (384-322), Lucreţiu (99-55) – î.d.Hr., La­marck (1744-1829) – d.Hr. şi alţii. Dar cel ce a lansat evoluţia ca teorie cu care a amăgit lumea a fost Charles Darwin (1809-1882).

INFORMAŢII
Teoria evoluţiei organice a fost formulată de Charles R. Dar­win. Ca naturalist britanic, el s-a îmbarcat pe vaporul „Beagle”, în anul 1831 şi a vizitat o seamă de ţări. În 1837 a poposit o vreme în arhipelagul insulelor Galapagos, de lângă coasta Americii de Sud. Acolo el a văzut vreo 14 specii de broaşte ţestoase şi alte animale, diferite de cele pe care le-a cunoscut el în Anglia. Acestea l-au făcut să creadă că toate vieţuitoarele au un strămoş comun. În 24 noiembrie 1859, Darwin a dat la tipar cartea „Originea Speciilor”, în care a căutat să arate că toate vieţuitoarele şi omul au apărut de la o celulă vie, căreia Dumnezeu i-a dat viaţă.
În cartea sa „Originea Speciilor”, ediţia în limba română, apărută la Bucureşti în Editura Academiei R.P.R. 1957, la pp. 385,386, el spune: „În mintea mea , faptul că producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datorează unor cauze secundare, asemeni acelora care determină naşterea şi moartea individului, se acordă mai bine cu ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator”.
Cuvintele lui arată că el credea în Dumnezeu Creatorul Universului şi că El a imprimat Universului legi. Ba mai mult, el afirmă: „Există o măreţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe insuflate iniţial de Creator, în câteva forme sau numai într-una singură”. Deci, el credea că viaţa provine de la Dumnezeu, dar că s-a dezvoltat pe cale de evoluţie. Darwiniştii de azi, fiind atei, îl fac şi pe Darwin ateu.
Cartea “Originea Speciilor” nu e bazată pe dovezi sigure, ci mai mult pe presupuneri. Renumitul savant britanic l. M. Davies a scris în privinţa aceasta: „S-a socotit că nu mai puţin de 800 de fraze se găsesc între copertele cărţii lui Darwin, Originea speciilor, cu cuvintele: „să asumăm”, „să presupunem”. Cartea sa, în mâinile necredincioşilor, a devenit o unealtă de luptă împotriva lui Dumnezeu.
Revista Scientific American din februarie 1956, dădea în vileag că într-o scrisoare adresată lui T. H. Huxley, Darwin a numit teoria evoluţiei ca fiind „Evanghelia Dracului”. Cartea i-a pricinuit lui Darwin multe dureri. După 20 de ani, el a trecut prin mari lupte sufleteşti. Avea mereu insomnii, o oboseală excesivă, dureri necontenite de cap şi o stare de depresie. Medicii erau încurcaţi şi nu îi puteau stabili diagnosticul. Albert H. Watson, un cercetător englez, scrie că Darwin a murit îndoindu-se de darwinism. El însuşi în cartea sa, „Viaţa mea şi scrisori”, vol. 1, pag. 210, mărturiseşte: „nici o schimbare de trecere a unei specii în alta nu este înregistrată. Nu putem dovedi că o singură specie a fost schimbată”.

Dr. Oswald J. Smith în cartea sa The Challenge of Life, Londra, 1961, pp. 106-107, redă istorisirea scrisă de Lady Hope din North­field, Anglia, despre boala lui Darwin şi că surprinzându-l cu Biblia deschisă, Darwin i-a spus că studiază epistola către Evrei. El a crezut în Dumnezeu, dar a fost înşelat de diavolul.

Prin evoluţie înţelegem schimbările majore de trecere din­tr-un soi în altul, de la amibă la râme, la peşti, păsări, târâtoare, maimuţe şi om, nicidecum micile transformări sau varietăţi în cadrul speciei. Nu există nici o singură dovadă de macro-evoluţie.

DOVEZILE EVOLUŢIEI
În general, manualele de şcoală şi cărţile documentare, scrise de evoluţio-nişti, caută să dea mai multe dovezi întru susţinerea teoriei lor şi caută s-o proclame ca ştiinţă. Iată aici câteva din cele mai importante:
1. Dovada anatomo-morfologică. Asemănări între corpul omenesc şi al celorlalte vieţuitoare: toate au sistem circulator, sistem respirator, sistem digestiv, sistem de reproducere, etc.
2. Dovada embriologică. Asemănarea embrionilor în primele faze de dezvoltare.
3. Dovada biochimică. Faptul că toate organismele vii sunt compuse din anumite substanţe chimice.
4. Dovada fiziologică. Toate au anumite similarităţi fiziologice.
5. Dovada din clasificare. Faptul că toate pot fi clasificate, se susţine că arată o relaţie genetică.
6. Dovada organelor rudimentare şi a fenomenelor de atavism. Omul are înveliş păros rudimentar, vertebre codale, apendicele vermicular, măselele de minte, muşchii de la pavilionul urechii.
7. Dovada din încrucişări. Prin încrucişări s-au obţinut noi va­rietăţi.
8. Dovada din mutaţii. Noi caracteristici obţinute prin mutaţii de gene.
9. Dovada din distribuirea geografică. Există o tendinţă ca unele animale lăsate singure aparte să-şi schimbe anumite caracteristici după locaţia geografică. De exemplu: oile cu lâna albă din nordul Europei, duse în sudul Italiei, devin oi cu lâna neagră.
10. Dovada din Paleontologie. Fosilele păstrate în roci arată o creştere de la vieţuitoare simple la vieţuitoare complexe.
Acestea sunt cele zece dovezi majore întru susţinerea evoluţiei. La prima privire par puternice, dar privite analitic îţi dai seama că ele sunt circumstanţiale, nu demonstrative. Ele pot fi mai degrabă dovezi ale creaţiei decât ale evoluţiei.
Primele cinci se ocupă cu similarităţi. Da, există similarităţi în ce priveşte sistemul osos, muscular, circulator, respirator, nervos, de reproducere, asemănări biochimice şi fiziologice. Următoarele patru arată că se petrec anumite schimbări. Dar toate aceste schimbări sunt în cadrul soiului. Ele nu arată trecerea dintr-un soi în altul, ci doar obţinerea de noi varietăţi în cadrul aceleiaşi specii. Ele arată o micro-evoluţie, nu o macro-evoluţie.
O analiză minuţioasă a acestor dovezi te face să vezi că ele Îl arată mai bine pe Creatorul decât evoluţia. Ele nu demonstrează originea vieţii, ci caută să-L înlăture pe Dumnezeu din creaţia Sa, explicând fals dezvoltarea vieţii pe pământ. Similarităţile ne pot fa­ce să tragem concluzii greşite.
Ca să vedeţi aceasta, dau un caz clasic. Cu mai mulţi ani în ur­mă, în Statele Unite au fost doi avocaţi de seamă: Rufus Choate, care mai târziu a fost numit ambasador, şi Daniel Webster, care mai târziu a ajuns Ministru de Externe. Dau funcţiile lor, ca să vă daţi seama că şi cei mari pot fi seduşi de similarităţi. Între ei s-a is­cat o ceartă şi au ajuns la Tribunal pe chestiunea a două roţi de că­ruţă. Choate susţinea că roţile aparţin aceleiaşi căruţe şi aceleiaşi osii. Întrucât după părerea lui roţile erau în totul similare, lucrate la fel, Webster susţinea că nu sunt de la aceeaşi osie. Choate, care era un bun orator, a pledat cu multă înflăcărare că el are dreptate, deoarece fierul, butucul, spiţele sunt în totul asemănătoare. După ce şi-a terminat argumentarea sa, se părea că juriul era convins că are dreptate. Apoi judecătorul i-a dat voie lui Webster să-şi susţină părerea sa. Acesta n-a ţinut nici o pledoarie, ci a cerut să fie aduse înăuntru roţile cu pricina spre a fi examinate de juriu. Apoi le-a zis: „Domnilor, tot ce aveţi nevoie e să le priviţi. Ochii vă vor spune că nu sunt de la aceeaşi căruţă şi de la aceeaşi osie.” şi Webster a câştigat procesul. Roţile erau similare ca lucrătură, dar una avea gaura pentru osie mai mare, cealaltă o avea mai mică. Choate a privit nu­mai similarităţile, nu şi deosebirile.
Evoluţioniştii pun omologia – similaritatea în structură – ca dovadă că vieţuitoarele au provenit unele din altele. De exemplu: oasele din aripile liliacului, membrele anterioare la focă şi mâinile omului corespund în unele privinţe structurale, dar sunt cu totul diferite ca funcţie. Ele sunt mai degrabă o dovadă în favoarea creaţiei, arătând că a fost un plan de bază întocmit de Creatorul şi aplicat la diferite funcţii.
Dr. J. Frank Cassel, şeful Depar-tamentului de Zoologie la Colegiul de Agricultură din North Dakota, privitor la aceasta a scris: „Mă gândesc la omologia farfuriilor din atelierul olarului, a automobilelor sau a becurilor electrice. Similaritatea structurii şi tiparul la o serie de farfurii este foarte izbitoare, dar aceasta nu indică un strămoş comun, ci identifică pe făcătorul lor.”
Asemănări în structură a două animale nu e dovadă a relaţiei dintre ele. Autoturismul rusesc Volga se aseamănă în unele privinţe structurale cu Cadillacul american: are patru roţi, are motor, are volan şi multe altele asemănătoare, dar omologia lor nu arată o înrudire, ci adaptarea unor elemente de bază dintr-un plan în construcţia lor, nicidecum o relaţie genetică.
Şi tot aşa analogia – similaritatea în funcţiune – nu e o dovadă de evoluţie. Ea există. Cei care au studiat anatomia comparată pot da numeroase asemănări între diferite specii. De exemplu: şi insectele, şi peştii, şi păsările, şi animalele, şi omul au ochi spre a vedea. Ochii totuşi sunt foarte diferiţi atât în construcţie, cât şi în capacitatea lor, dar toţi servesc acelaşi scop: vederea. Cele vreo 38.000 specii de vertebrate cunoscute de zoologi, (4000 de mamifere, 14.000 păsări, 4.000 reptile, 2.000 amfibieni, şi 14.000 peşti) toate au ochi. Există doar câteva soiuri de peşti şi salamandre ce trăiesc în întunericul peşterilor, care nu au vedere, dar şi aceste soiuri se nasc cu ochi, însă pierd vederea datorită neutilizării. Faptul că ţânţarul are ochi şi armăsarul are ochi, nu înseamnă că armăsarul a evoluat din ţânţar.
Oricine analizează ochiul îndeaproape îşi dă seama că nu poate fi produsul întâmplării. Chiar Darwin a recunoscut aceasta. Ochiul, cu înzestrările lui speciale date fiecărei specii în parte, arată opera Creatorului. Aşa că această analogie nu indică o înrudire a noastră cu vieţuitoarele, ci dovedeşte pe Autorul nostru care a aplicat acelaşi plan al vederii cu deosebiri distincte.

Sursa: www.romaniantimes.ro

vineri, 14 martie 2014

Hala din Hawai


Acest fruct ce are un aspect cu totul inedit, este o adevarata sursa de hrana pentru cei care locuiesc in tari exotice, iar beneficiile lui sunt multiple, fiind considerat o adevarata minune a naturii.

Denumirea stiintifica a copacului Hala este "Pandanus tectorius", iar acesta poate creste pana la o inaltime de aproximativ 14 metri.

Fructul sau este un adevarat spectacol, poate avea intre 38 si 200 de "falange", ce au o structura fiborasa. Aceste falange contin in general doua seminte, dar pot exista chiar si opt astfel de seminte inauntrul lor.

Fructul poate fi consumat atat crud cat si gatit, fiind o adevarata sursa de hrana in Micronesia sau Sri Lanka. Frunzele arborelui pot fi folosite la prepararea dulciurilor, iar uleiul de hala este minunat pentru durerile de cap si constipatie.

joi, 13 martie 2014

Genocidul evreilor – „arderea tuturor”

(O bătrână şi câţiva copii, toţi evrei din Ungaria, în drum spre camera de gazare,imediat după sosirea la Auschwitz)

Ceea ce a început în Germania printr-o simplă boicotare a prăvăliilor evreieşti, s-a sfârşit cu camerele de gazare de la Auschwitz, în încercarea lui Adolf Hitler şi a naziştilor de a eradica totalmente populaţiua de evrei din Europa. Propaganda lui Hitler se bazase pe blamarea repetată a evreilor pentru înfrângerea Germaniei în războiul anilor 1914-1918 şi găsise în ei pricina subdezvolătrii economice a ţării. În plus, potrivit teoriei rasei ariene pure, evreii reprezentau un material uman impur, inferior, care se impuneau la nivel mondial nu prin performanţele lor fizice, ci prin viclenie şi elaborarea diferitelor conspiraţii. Evreii la începutul anilor 1930 constituiau aproximativ 1% din populaţia de 55 milioane a Germaniei. Erau deci o victimă uşoară, lesne de identificat, împotriva căreia puteau fi concentrate energiile distructive ale maselor la început de guvernare a regimului nazist.

Joseph Goebbels, ministrul propagandei, a portretizat imaginea de duşman a evreilor, utilizând toate mijloacele mass-media de atunci, inclusiv cinematograful. Filmul „Jidanul veşnic” („Der Ewige Jude”), de o putere persuasivă deosebită, în care evreii erau asemuiţi cu şobolanii purtători de ciumă, este un exemplu elocvent pentru a demonstra modul în care s-a înfăptuit dezumanizarea evreilor şi a fost încurajată discriminarea, iar ulterior epurarea acestora. Odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial, naziştii au desfăşurat o campanie activă de identificare a evreilor de pe teritoriile ocupate, pentru a-i împuşca sau pentru a-i expedia în lagărele de concentrare – în total 15 la număr – unde o mare parte dintre ei fuseseră omorâţi în camerele de gazare. Se estimează că pe durata regimului nazist au fost omorâţi circa 6 milioane de evrei [Gavin, 2000].

Auschwitz, un complex din trei lagăre de concentrare la sudul Poloniei, reprezintă probabil cel mai oribil element al campaniei genocidare iniţiate de nazişti. Scopul acestui complex de lagăre era de a produce morţi în cea mai mare cantitate posibilă şi într-un minimum de timp, aplicând o logică industrială unui proces de exterminare. În complexul numărul II al Auschwitzului, numit şi Birkenau sau Bjezinka, capacitatea globală a cuptoarelor de ardere a oamenilor era de câteva mii de cadavre în douăzeci şi patru de ore. Auschwitz-Birkenau lucrase la întreaga sa capacitate din primăvra lui 1942 până în noiembrie 1944. Încolo din teritoriile ocupate de nazişti veneau zilnic eşaloane cu oameni. Fiecare eşalon avea 40-50 de vagoane. Fiecare vagon aducea între 50 şi 100 de oameni. Circa ¾ dintre cei nou-veniţi erau trimişi în camerele de gazare în primele ore după sosirea în lagărul de concentrare. Cadavrele erau ulterior arse în crematorii imense. Se estimează că la Auschwitz-Birkenau au fost lichidaţi fizic aproape un milion şi jumătate de oameni, dintre care peste un milion au fost evrei. Însă potrivit comendantului Auschwitzului, Rudolf Höss, numărul oamenilor exterminaţi ar fi depăşit cifra de 2,5 milioane. Pentru omorârea celor închişi în camerele de gazare era utilizat gazul Zyklon B, fabricat pe bază de acid cianhidric, folosit în alte condiţii pentru distrugerea ploşniţelor şi a altor insecte dăunătoare[i].

Masacre ale evreilor s-au produs oriunde naziştii au identificat comunităţi compacte ale acestora. La Babi Yar, în Ucraina, timp de două zile doar, 29-30 septembrie 1941, au fost omorâţi 33.771 evrei. Iar numărul total al celor omorâţi la Babi Yar se situează între 100.000 şi 150.000, majoritatea evrei şi ţigani[ii]. Pe durata regimului nazist, aproape două treimi din evreii din Europa (dintre care 1,1 milioane de copii) au fost exterminaţi, acea perioadă rămânând în istoria omenirii sub denumirea de Holocaust – ceea ce din greaca veche înseamnă „arderea tuturor”[iii].

Poliţişti germani împuşcă femeile evreice care au rămas încă în viaţă după execuţia în masă în ghetoul Mizocz, Ucraina, 14 octombrie 1942. Sursa: Main Commission for the Investigation of Nazi War Crimes, courtesy of USHMM Photo Archives. http://history1900s.about.com/library/holocaust/bleinsatz7.htm

(Bibliografia completă va fi afişată în cartea asupra căreia lucrez, despre conflictele identitare).
Sursa:voxpublica.com

miercuri, 12 martie 2014

Samuel Morse

Samuel Morse (1791-1872)

A inventat telegraful si codul Morse ce-i poartã numele. Cuvintele primului mesaj telegrafic transmis oficial au fost alese din Biblie: "Ce lucruri mari a fãcut Dumnezeu!" (Cartea Numeri 23:23) Morse a fost un crestin care s-a asigurat cã îi dã slava Domnului sãu. El si-a descris opera de-o viatã cu cuvintele: "Este opera Lui... Nu nouã, Doamne, nu nouã, ci Numelui Tãu dã slavã - Psalmul 115:1." El nu a considerat cã existã vreun conflict între stiintã si credintã.

marți, 11 martie 2014

Is There a Substitute for God?

Din punct de vedere statistic, sansele ca o materie si informatie atat de complexe sa ia nastere aleatoriu, sunt practic nule.

Niciun fel de sistem sau structura organizata, cu atat mai putin una inteligenta, nu se poate naste intamplator, fara actiunea unei forte/constiinte, la randul ei inteligenta, cu mult mai inteligenta. Iar inteligenta presupune viata, asadar constiinta… Este evident, pentru oricine care este sincer cu el insusi, faptul ca doar o supra-inteligenta, o supra-constiinta si o supra-putere putea sa creeze Viata si acest Univers din care facem parte, precum si Legile dupa care acesta functioneaza (asa cum si Darwin insasi recunoaste – vezi mai jos).
David Raphael Klein:
“Oricine care contemplează ochiul unei muşte, mecanica degetului omenesc, camuflajul unei molii sau structura oricărei materii din variaţiile în aranjamentul protonilor şi electronilor şi susţine apoi că totul a apărut la întâmplare, datorită unui accident orb, acea persoană crede într-un miracol cu mult mai uluitor decât orice se găseşte în Biblie.”
(Din articolul “Is There a Substitute for God?”)

luni, 10 martie 2014

Dragonul de mare ce sfideaza evolutia.


Dragonul de mare, cu frunze bizare, plutitoare si foarte frumoase, locuieste intr-o lume neobisnuita in ocean...o lume in care exista si acest tanar"urs"de sex masculin! Enciclopedia britanica evidentiaza faptul ca fosilele acestor cai de mare (in care sunt cuprinsi si dragonii de mare) sunt necunoscute si ca s-au gasit doar cateva date limitate referitoare la paleontologia fosilelor de acest gen ,disponibile pentru a urmari presupusa istorie a evolutiei acestor dragoni, din care face parte si Gasterosteiformes. Inversarea rolurilor de reproducere masculin/feminin, au nedumerit si au uimit peste masura pe oamenii de stiinta. Conceptul, constituie o relatare ampla si mult mai buna privind selectia si mutatiile aleatorii, pentru a explica caracteristicile de specialitate ale dragonului de mare, cum ar fi:camuflajul senzational, folosindu-se de o vezica cu aer pentru a se deplasa in sus si-n jos in apa, cat si alte tehnici de reproducere referitoare la dragonul de mare.Asadar, nu există nici un mister in ceea ce priveste evolutia in decursul a milioane de ani, a dragonului de mare, acesta constituind doar o alta creatie ingenioasa a Creatorului, iar teoria evolutiei nu-si gaseste suportul nici de data aceasta!

Mai multe info: http://creation.mobi/enter-the-sea-dragon

sâmbătă, 8 martie 2014

250.000 USD pentru cine aduce dovezi incontestabile ale evolutiei!

Da, ati citit bine! Un crestin american ofera un premiu de 250.000 dolari americani (USD) oricarei persoane care poate aduce macar o singura dovada incontestabila a evolutiei.

Atentie insa, prin folosirea termenului evolutie el nu se refera la ceea ce este cunoscut ca “micro-evolutia” (acele modificari sau transformari minore observabile in toate formele de viata), ci la teoria generala a evolutiei), ci la teoria generala evolutionista, care considera ca cel putin cinci evenimente majore pot avea loc fara existenta unui Creator:

* Timpul, spatiul si materia – au aparut de la sine, printr-un accident, intamplare, explozie universala etc.
* Planetele si stelele s-au format din praful existent in spatiu.
* Materia a “creat” ea insasi viata, a dat nastere vietii.
* Formele de viata timpurii au invatat sa se reproduca.
* Intre aceste forme diverse de viata s-au produs transformari majore (de exemplu, pestii s-au transformat in amfibieni, amfibienii in reptile, reptilele in pasari sau mamifere etc).
Foarte interesant este ca suma de bani zace neridicata de o buna bucata de timp… Americanul, Dr. Hovind, afirma ca este cat se poate de parolist si ca banii ii apartin unui bun prieten de-al sau care este dispus sa plateasca in cazul in care cineva va reusi sa prezinte o dovada incontestabila, stiintifica, bine fundamentata, tinand cont de toate rigorile academice, care sa ateste faptul ca evolutia este mai mult decat o simpla teorie fantezista.

In cazul in care dumneavoastra insiva ori vreun cunoscut de-al dvs sunteti tentat de ideea aceasta si considerati ca aveti sanse sa va rotunjiti contul bancar cu cei 250.000 USD, tot ce aveti de facut este fie sa o puneti pe hartie si sa o expediati pe adresa dr. Hovind, fie sa va faceti timp sa mergeti in Statele Unite si sa sustineti un seminar pe aceasta tema. In ambele situatii, ideile vor fi evaluate de o comisie de oameni de stiinta cu o inalta pregatire academica, iar aceasta va decide daca argumentele aduse sunt intr-adevar irefutabile sau nu si, implicit, daca vi se cuvine suma de bani sau va ramane in continuare intr-un cont bancar…

Toate detaliile le gasiti pe site-ul dr. Hovind.

vineri, 7 martie 2014

Despre cunoatere


Daca putem cunoaste numai ce aflam prin simturi, atunci din prespectiva unor oameni multe lucruri nu exista. Oare culorile nu exista din cauza ca orbii nu le vad? Si muzica nu exista pentru ca surzii nu o aud? La prima vedere, aceste intrebari contin o eroare logica la concluzia care spera sa o traga. Desi surdul nu poate auzi muzica, alti oameni pot. Nu este este necesar ca toata lumea sa aibe vedere pentru ca culoarea sa fie acceptata ca un lucru ,,real". Bineinteles, a fost atacata si validitatea crediintei ca modalitatea de cunoastere decatre cei ce nu o au. Acestia argumenteaza ca credinta implica ceva ce nu poate fi verificat. Dar prin analogie, si orbul ar putea argumenta ca vederea implica ceva ce nu poate fi verificat. Lucrurile cunoscute prin vedere pot fi verificate doar prin vedere, daca cineva ar putea verifica culoarea prin gust, s-ar realiza o verificare reala. Insa cand cuiva ii lipseste o cale de a dobandi cunoasterea, nici o alta modalitate de cunoastere nu poate suplini respectiva experienta. Orbul s-ar putea baza pe marturia unei persoane de incredere si sa accepte existenta culorii, chiar daca el sau ea nu a avut niciodata experienta ei. Aceasta directie de argumente sugereaza ca este absolut legitim sa ne bazam pe autoritate cu o modalitate valida de cunoastere. Biblia poate fi o atfel de autoritate, ptr ca ea contine experientele mai multor oameni cu Dumnezeu de a lungul veacuri.
Orbul este totusi o exceptie de la norma ca oameni nu pot vedea. Exista insa multe forme de viata care nu poseda intrinesc capacitatea de a vedea. Inseamna oare ca aceasta ca lumina nu exista? Unele forme de viata nu au simtul gustului . Presupune aceasta ca aromele nu exista? Alte forme de viata nu au simtul auzului. Dovedeste aceasta ca ca nu exista sunet? Este oare posibil ca un domeniu al cunoasterii sa nu exista ca nimeni nu are capacitatea a-l percepe?
Credinta este o cale de cunoastere ce implica atat revelatia din partea lui Dumnezeu, cat si experienta in lumea fizica. In Biblie lumea fizica nu este rea pentru ca este fizica in loc sa fie spirituala, asa cum ar sustine Platon. Conform Bibliei, lumea fizica este cadrul in care oameni il experimenteaza pe Dumnezeu, iar Dumnezeu declara si mereu ca lumea fizica are valoare, si aceasta inca de la prima ei evaluare, cand a spus: Este buna! ( Gen. 1:4). Din perspectiva crestina, revelatia crestina a avut loc atunci cand El a luat trup si a devenit om: Isus Hristos. Asadar, lumea fizica asigura un mediu de comunicare a revelatiei. Folosind terminologia lui Aristotel, autorul cartii Evrei a declarat ca ,, credinta este substanta lucrururilor sperate, dovada lucrurilor nevazute" (Evrei 11:1). Credinta are legatura cu lumea eterna pe care o recunoaste.

joi, 6 martie 2014

Inscripție ce confirmă prezența israeliților pe teritoriul Cannanului în sec. XV î.H.

În data de 11 noiembrie 2011 pe site-ul de internet al Associates for Biblical Research[1] (o asociatie din SUA care are ca obiect de activitate arheologia biblică și cercetarea istoriei Israelului Antic) a fost publicat un articol în care sunt prezentate unele descoperiri arheologice care arată existenta israeliților în Cannanul antic. Aceste descoperiri sunt foarte importante și pentru că pe baza lor arheologii biblici pot stabili cu mai multă exactitate ca până acum data Exodului și a cuceririi Cannanului. Articolul a fost scris de arheologul Bryant G. Wood, specialist în arheologie biblică și ceramica Orientului Mijlociu antic.

Autorul își începe articolul prin a spune că specialiștii în istorie biblică nu au o părere unanimă cu privire la data Exodului; unii consideră că Exodul a avut loc în sec. XV î.H. iar alții cred că Exodul a avut loc în sec. XIII. Dr. Wood, pe baza datelor cronologice din Biblie, crede ca Exodul a avut loc în sec. XV î.H., în anul 1446 î.H., iar cucerirea Cannanului a avut loc între 1406-1400 î.H. El susține că există și dovezi extrabiblice care demonstrează existența Exodului în sec. XV.

O astfel de dovadă este o inscripție egipteană aflată la muzeul de egiptologie din Berlin. Inscripția se află pe un bloc de granit care are 46 cm înălțime și 39,5 cm lățime. Acest bloc de granit a fost cumpărat de arheologul german Ludwig Borchardt (1863-1938) în 1913 de la un negustor din Egipt. Inscripția a fost publicată în literatura de specialitate pentru prima dată în 2001 de Manfred Gorg, profesor emerit de Teologia Vechiului Testament și Egiptologie (egiptologia este o știință care se ocupă cu studiul istoriei Egiptului Antic și cercertările arheologice în Egipt). Inscripția se află pe un bloc de granit pe care sunt sculptate fețele unor prizonieri de război vest-asiatici (personajele din inscripție au bărbi și părul capului lung). Deasupra capetelor prizonierilor este scris cu hieroglife egiptene Askhelon, Cannan. Mai există un nume pe care profesorul Gorg l-a identificat ca fiind ISRAEL.

Inscripția a fost studiată și de dr. Peter van der Veen, instructor de Vechiul Testament și arheologie biblică la Universitatea din Mainz (Germania) și de Christoffer Theis, lector la Institutul de Egiptologie al Universității din Heidelberg (Germania) în 2010. Cercetările celor doi au confirmat concluziile lui Gorg. Autorii susțin că forma sub care numele au fost scrise este mai apropiată de forma utilizată în timpul faraonilor Tuthmosis III (1504-1550) și Amenhotep II decît de formele numelor utilizată pe vremea faraonilor Ramses al II-lea și Merneptah. Denumirea etnică de “Cannaniți” utilizată de egipteni pe vremea lui Amenhotep II este similară cu denumirea “Cannaniți” de pe inscripția aflată la muzeul din Berlin.

Al treilea nume de pe inscripție a fost reconstituit de cei trei specialiști ca Y-shr-il, un nume foarte apropiat de biblicul Israel. Comparând formele numelor din inscripția de la Berlin cu formele numelor din alte inscripții, cei trei istorici au ajuns la concluzia ca fragmentul de granit din Berlin este de pe vremea dinastiei a XVIII-a, deci mult mai veche decât stela Merneptah care are și ea scris numele Israel. Faraonii care au fost membrii ai dinastiei a XVIII-a au domnit și în sec. XV î.H. Pentru că numele de Israel apare într-o inscripție a acestei dinastii, alături de numele de Cannaniți și Askelon, este evident că israeliții trăiau deja pe teritoriul Cannanului în sec. XV I.H. Această inscripție confirmă prezența israeliților pe teritoriul Cannanului în sec. XV î.H. la fel ca și cronologia biblică.

miercuri, 5 martie 2014

Creaționistul Ken Ham: Noe a luat și dinozauri în Arcă

Noe a luat cu el dinozauri pe arcă, susține creaționistul Ken Ham, președintele organizației Answer in Genesis și fondatorul Muzeului Creației. Opinia lui, ironizată de unele voci din presă, a fost contrazisă și de alți colegi teologi creaționiști.

„Evoluția a folosit dinozaurii mai mult decât orice, pentru a îndoctrina copiii să creadă ideile privind evoluția care a avut loc de-a lungul a milioane de ani. Evoluția pretinde că dinozaurii au evoluat pe parcursul a peste 200 de milioane de ani. Că niciun om nu a trăit în același timp cu ei... că un eveniment misterios a dus, în final, la dispariția dinozaurilor", spune Ham într-un videoclip de promovare a Muzeului Creației, intitulat „Ce s-a întâmplat cu adevărat cu dinozaurii" și postat luni pe YouTube.

„Biblia oferă o cu totul altă poveste. Dumnezeu ne spune că El a creat toate animalele de pe uscat în aceeași zi în care a creat omul, acum aproximativ 6.000 de ani și chiar că pe Arca lui Noe erau dinozauri, pentru că Dumnezeu i-a spus lui Noe să ia perechi din fiecare fel de animal de pe pământ. Vedeți, dinozaurii nu sunt nicidecum un mister, dacă acceptăm raportul biblic privind creația", a mai adăugat Ham.

Un editorial publicat de Slate anul trecut ironiza însă tocmai această încercare de „răscumpărare a dinozaurilor" din mâna „umaniștilor seculari" care au ținut dinozaurii ostateci timp de zeci de ani, notează Christian Post. „Creaționiștii, în viziunea lui Ham, ar trebui să folosească dinozaurii ca principală atracție pentru a convinge publicul să se îmbibe în poșirca religioasă pe care el și organizația lui o comercializează. Dinozaurii sunt un simbol improbabil pentru fundamentalismul religios", notează usturător editorialiștii Slate.

O reacție de care reprezentanții muzeului nu se arată surprinși: „răspunsul obișnuit este, ei bine, ca voi încercați să îi atrageți pe copii la muzeu ca să îi învățați lucruri în care noi nu credem. Ceea ce e, probabil, adevărat", susține Michael Zovath, vice-președintele muzeului. „Dar muzeele seculare și cele mai multe muzee de istorie naturală organizează câte o expoziție cu dinozauri încercând să îi învețe pe copii lucruri în care noi nu credem."


În acest punct, discuția s-ar relativiza și mai mult, dacă voci distincte nu ar adopta perspectiva creaționistă, dintr-un cu totul alt unghi. „Câteodată, în zelul lor de a se lupta cu 'dușmanul', creștinii se lasă atrași pe poziții care, în cele din urmă, dăunează cauzei lor," este de părere dr. Timothy Standish, cercetător în cadrul Geoscience Research Institute din SUA. „În realitate, noi, fiind în postura de credincioși convinși de raportul biblic privind creația, putem vedea datele cu o obiectivitate mai mare decât prietenii evoluționiști, pentru că noi nu avem devoie de 'verigi lipsă' pentru a ne alimenta credința că viața a fost creată. Interesul nostru privind natura izvorăște dintr-un interes privind darul pe care ni l-a oferit Creatorul nostru și ceea ce poate spune acest dar despre El. Creaționiștii nu au nevoie de natură pentru a le confirma o teorie despre originea vieții; natura este studiată ca o revelație a Creatorului pe care deja Îl cunoaștem. Atunci când acest unghi este abandonat, motivația noastră (a creștinilor, n.r.) devine reacționară, iar cei care au o perspectivă diferită asupra vieții și asupra locului nostru în ea ajung să stabilească agenda pentru discuție."

Dr. Raul Esperante, coleg cu Standish la Geoscience Research Institute, merge și mai departe afirmând că „Scriptura nu menționează existența dinozaurilor - cel puțin nu așa cum îi înțelegem noi - nici înainte, nici după Potop." Însă, adaugă el, „faptul că Biblia nu îi menționează nu este o dovadă că ei nu au existat niciodată. Ceea ce nu putem explica nu este ceva neapărat lipsit de existență, ci pur și simplu încă un subiect, printre multe altele, despre care Biblia nu spune nimic și care furnizează întrebări fascinante pe care le putem studia folosind informațiile fosile sau alte date. (...) Dinozaurii nu provoacă și nici nu compromit credința noastră în învățăturile Bibliei."

marți, 4 martie 2014

Sigiliu din argilă

O echipă de arheologi israelieni a descoperit un sigiliu rar, din argilă, ce pare să fi fost folosit în cadrul ritualurilor religioase ce aveau loc în Templul lui Irod (cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului) acum 2.000 de ani.
Sigiliul a fost descoperit în apropierea Zidului de Vest din Oraşul Vechi al Ierusalimului şi este de dimensiunile unei monede. Pe sigiliu sunt înscrise două cuvinte în aramaică, care înseamnă “pur pentru Dumnezeu”.

Arheologul Ronny Reich de la Universitatea din Haifa a declarat că este singurul sigiliu de acest tip care a fost descoperit până acum, reprezentând un artefact unic, ce oferă indicii despre practicile religioase ce aveau loc la Templu.

Reich afirmă că sigiliul a fost folosit, cel mai probabil, în ceremoniilor religioase. Acesta era aplicat pe obiectele care urmau să fie folosite în ritualurile religioase, marcându-le ca “pure”. Specialistul a estimat că sigiliul poate data din anul 1 î.e.n până în anul 70 e.n., când soldaţii romani au distrus Templul.

Sigiliul este unul din puţinele artefacte descoperite de arheologi ce datează din cadrul celui de-al Doilea Templu din Ierusalim. Arheologii nu au acces la situl Templului, din cauza sensibilităţilor religioase şi politice (locul este considerat sfânt atât de populaţia musulmană, cât şi cea de religie mozaică), astfel că toate descoperirile de până acum au fost realizate în situri din apropiere.

luni, 3 martie 2014

Artefact din vremea regelui David, ţinut secret din cauza tensiunilor arabo-israeliene


Ghidul de origine israeliană Binyamin Tropper a fost foarte încântat când a aflat că stâlpul sculptat pe care îl descoperise în apropiere de Betleem este un artefact istoric de pe vremea regelui David. Însă descoperirea sa nu era deloc nouă pentru autorităţi, care ascunseseră timp de zeci de ani stâlpul.

Stâlpul descoperit de Tropper este o altă dovadă biblică, veche de 2.800 de ani, care ar putea să ofere un cadru istoric valoros pentru povestirile istorice din Vechiul Testament. Prin urmare, descoperirea ar putea face legătura dintre statul Israel contemporan şi poporul iudeu din vechime.

Însă din cauza relaţiilor arabo-israeliene, descoperirea a fost ignorată, deoarece ar pune paie pe foc controversei legate de proprietarii de drept ai Israelului, disputat de israelieni şi palestinieni.

Locul unde a fost descoperit stâlpul nu este pe teritoriul Israelului, ceea ce face ca săpăturile arheologice să fie dificil de efectuat, a declarat Yosef Garfinkel, profesor de arheologie la Universitatea Evreiască, într-un interviu pentru Fox News.

sursa: semneletimpului.ro

duminică, 2 martie 2014

Girafele - Animale care ies în evidenţă


Girafele chiar că ies în evidenţă. La grădina zoologică sau în habitatul lor natural în Africa Centrală, se înalţă deasupra celorlalte animale, şi după elefantul african sunt cele mai mari animale. De-a lungul anilor lungimea gâtului girafei i-a nedumerit pe observatori. „Cum de girafa are gâtul aşa de lung?", întreabă unii.
Observând o girafă de 3 metri că îşi întinde gâtul de 2,5 metri, plus limba lungă de 30 de cm pe care o scoate ca să ajungă la cea mai de sus ramură de salcâm, unii cred că procesul de întindere a provocat procesul de creştere al gâtului girafei. Dar chiar aşa, e girafa în stare să mai adauge la înălţimea ei?

Dacă o trăsătură a ei s-a schimbat, nu afectează şi întregul? Să ne gândim cum e girafa.

Girafa e mamifer, prin urmare mare parte a anatomiei e similară cu anatomia celorlalte mamifere. Ca majoritatea mamiferelor, girafa are şapte oase în gât. Dacă n-ar fi avut şapte oase între umeri şi baza craniului? În poziţie dreaptă gâtul scurt al omului sprijină cu foarte puţin efort un cap perfect echilibrat. Capul imens al girafei trebuie ţinut sus mereu. Când stă în picioare, aproape jumătate din aproximativ cei 225 kg ai muşchilor de la gât sunt tensionaţi. Cantitatea de muşchi necesară e proporţională cu numărul de articulaţii ce trebuie sprijinite. A reduce articulaţiile la doar două, cea de la craniu şi de la piept, ar reduce considerabil greutatea şi ar necesita mai puţină energie pentru a supravieţui. Dacă lipsa hranei ar face ca gâtul să se schimbe, nu ar trebui şi numărul oaselor din gât şi articulaţiilor să se schimbe conform procesului de evoluţie? Desigur, problema cu acest plan ar fi pierderea flexibilităţii şi ar creşte riscul ruperii dacă girafa ar fi lovită în cap sau în gât.

În acelaşi mod, a avea un gât foarte articulat ar necesita exact opusul – folosire mai mare a energiei şi mai mare masă musculară de sprijinit. Acest lucru ar face ca centrul gravitaţional al girafei să se mute pe picioarele din faţă când capul e întins înainte, făcând ca picioarele din spate să se ridice – presupunând că picioarele din faţă sunt suficient de puternice. Şapte oase în gât e planul excelent.

Având capul atât de sus în aer, imensa inimă a girafei trebuie să fie în stare să distribuie suficient sânge bogat în oxigen până la creier (care se află la 3 m distanţă de inimă). Acest lucru ar fi o problemă (adică tensiune înaltă) când girafa ar fi cu capul în jos în timp ce bea apă, dacă n-ar exista colecţia unică de pereţi arteriali consolidaţi, by-pass şi valve care împiedică acumularea de sânge, o ţesătură de vase de sânge mici (rete mirabile sau „plasa minune") şi semnale ce simt presiunea ce păstrează potrivită curgerea sângelui spre creier, la presiunea care e necesară. Chiar şi pentru cei care consideră acest lucru ca fiind „o simplă adaptare la presiunile gravitaţionale mari din sistemul său cardiovascular," girafa e unică.

COSTUME DE GRAVITAŢIE

Inima girafei e posibil cea mai puternică inimă din lumea animală, pentru că e nevoie de dublă presiune pentru a pompa sânge prin gâtul lung până la creier. Cu o astfel de presiune înaltă în sânge, numai trăsăturile unui plan special preîntâmpină „să-i explodeze creierul" când îşi îndoaie gâtul să bea.

La fel de uimitor e faptul că sângele nu se adună în picioare, iar girafa nu sângerează excesiv dacă e tăiată la picior. Secretul e pielea foarte groasă şi o fâşie interioară ce împiedică sângele să se adune. Această combinaţie a pielii a fost îndelung studiată de oamenii de ştiinţă de la NASA, ei încercând să creeze costume de gravitaţie pentru astronauţi. Un rol la fel de important pe care îl are în împiedicarea sângerării excesive e că toate arterele şi venele din picioarele girafelor sunt adânc în interior.

Capilarele care ajung la suprafaţă sunt foarte mici, iar celulele roşii sunt aproximativ o treime din mărimea celulelor roşii omeneşti, făcând posibilă trecerea capilară. Devine evident foarte repede că aceste faţete unice ale girafei sunt toate interactive şi interdependente cu gâtul său lung.

Şi asta nu e tot. Celulele roşii mai mici permit răspândirea în zone întinse, o mai mare şi rapidă absorpţie a oxigenului în sânge. Ajută la menţinerea unei cantităţi potrivite de oxigen în toate extremităţile, inclusiv capul.

Plămânii lucrează împreună cu inima pentru a oferi girafei oxigenul necesar, dar într-un mod unic la girafă. Plămânii girafei sunt de opt ori mai mari decât cei ai omului, iar rata de respirare e aproximativ o treime în comparaţie cu a omului. Respiraţia mai rară e necesară pentru a schimba volumul necesar de aer fără să provoace arsuri de-a lungul traheei ondulate lungă de 3,6 metri. Când animalul inspiră, inhalarea anterioară care e goală de oxigen nu poate fi complet expirată. Pentru girafă această problemă e formată din lunga trahee care reţine mai mult aer mort decât omul poate inhala într-o singură respiraţie. Trebuie să există suficient volum în plămâni pentru a transforma acest „aer rău" într-un procent mic din total. Aceasta este o problemă de fizică pe care girafa a rezolvat-o.

NAŞTEREA GIRAFEI

Pentru a face şi mai mare minunea, naşterea unei girafe pune parafa pe această creaţie inteligentă. Puiul cade în viaţă de la 1,5 metri, întrucât femela nu se poate ghemui, şi să stea aşezată pe pământ în timpul naşterii ar fi o invitaţie pentru vreun leu sau animal de pradă ca să o atace. Ca la toate mamiferele, la naştere capul e disproporţionat de mare în comparaţie cu restul trupului, şi e foarte greu când puiul trebuie împins pe canalul naşterii.

Puiul de girafă adaugă un impediment şi mai mare prin faptul că are un gât lung foarte fragil deasupra trupului de 70 de kg. Dacă ar ieşi capul primul, cu siguranţă gâtul s-ar rupe când trupul ar cădea pe cap. Dacă ar ieşi capul ultimul, gâtul s-ar rupe în timp ce femela s-ar chinui să împingă capul. Un astfel de impas e rezolvat deoarece coapsele sunt mult mai mici decât umerii, iar gâtul e suficient de lung pentru a permite capului să treacă prin canalul naşterii în timp ce stă pe şolduri. Picioarele din spate ies primele pentru a reduce impactul căzăturii. Capul e sprijinit şi ţinut de coapse, iar gâtul e flexibil, permiţând o îndoire acută în jurul umerilor.

Aceasta e o ieşire perfectă, ce altfel ar fi imposibilă în orice altă combinaţie sau cu orice altă lungime a gâtului. În câteva minute puiul stă între picioarele femelei. De la naştere până la maturitate, în numai patru ani, gâtul creşte de la o şesime până la o treime din înălţimea girafei. Astfel de creştere e necesară pentru ca animalul să depăşească înălţimea picioarelor şi ca să se aplece să bea apă. În primul an puiul se hrăneşte aproape exclusiv cu laptele femelei, la care ajunge cu uşurinţă.

Din punct de vedere ecologic, girafa se potriveşte perfect cu mediul înconjurător în care se află. E nevoie de un tăietor de copaci pentru a împiedica creşterea rapidă a copacilor care ar umbri pământul şi ar nimici astfel iarba care oferă hrană pentru celelalte animale din savană. De asemenea e nevoie de o santinelă care vede peste iarba înaltă şi observă mişcările animalelor de pradă. Girafa nu doar că e suficient de înaltă, dar are o vedere excelentă şi e curioasă din fire. După ce le avertizează pe animale dând de câteva ori din coadă, girafa îndrăzneaţă se îndepărtează de zona periculoasă. Greutatea trupului, pielea groasă, lovitura mortală cu copita şi pasul lung, rapid, fac girafa o pradă nedorită pentru orice carnivor.

A sugera că toate acestea ar fi putut evolua dintr-o singură clasă de animale, fără nici un alt animal înrudit, şi că s-a dezvoltat atât de mult pentru că a lipsit hrana de pe pământ, e de-a dreptul absurd. Alte animale care se hrănesc pe pământ, vulnerabile în faţa felinelor, şi bombardate de aceeaşi radiaţie cosmică, nu ar fi trebuit să dobândească aceeaşi mărime ca girafa?

Interesant, există alte animale care se hrănesc din copaci. Gazela gerenuk din Africa are cel mai lung gât din familia gazelelor, are o limbă lungă şi mănâncă frunze din copaci în timp ce stă ridicată pe picioarele din spate. Capra markhor din Afganistan se urcă în copaci înalţi de 7,5 metri ca să mănânce frunzele. Alte mamifere doresc frunzele copacilor dar nici una nu devine girafă, iar girafa mai mult ca sigur că nu provine dintr-un animal „altul decât girafa."

\\'Nu putem şti dacă în trecut condiţiile au fost la fel, dar „nevoia de a se întinde pentru a obţine hrană" e, la fel ca atât de multe explicaţii darwiniene de acest fel, mai mult decât o speculaţie post hoc."\\' Fosilele confirmă acest lucru, iar modul în care acest animal unic şi minunat a fost creat dovedeşte acest lucru. Slava, gloria şi cinstea sunt aduse Creatorului girafei.
Referinţe

1. Percival Davis and Dean H. Kenyon, Of Pandas and People, Haughton Publishing Company, Dallas (Texas), 1989, p. 71.

2. Alan R. Hargens, Developmental Adaptations to Gravity/Cardiovascular Adaptations to Gravity in the Giraffe, Life Sciences Division, NASA Ames Research Center (California), 1994, p. 12.

3. Helen Roney Sattler, Giraffes, the Sentinels of the Savannas, Lothrop, Lee and Shepard Books, New York, 1979, p. 22.

4. Francis Hitching, The Neck of the Giraffe, Where Darwin Went Wrong, Ticknor and Fields, New York, 1982, p. 179.

Traducere si adaptare: www.Creationism.org
 

sâmbătă, 1 martie 2014

Descoperirea lui Columb

Pe vremea când oamenii credeau că pământul este plat, Cristofor Columb (1451-1506) a descoperit că el este rotund. Columb a crezut din tot sufletul ceea ce afirma. Cei din jur l-au ironizat şi l-au batjocorit. Cum a descoperit Columb că pământul este rotund? Prin cercetarea Bibliei. Citind acest adevăr în Biblie, Columb s-a grăbit să-l creadă. Şi, ca urmare, în loc să ajungă la capătul pământului în călătoria sa, el a descoperit un pământ nou. În anul 1502, Columb scria regelui Ferdinand şi reginei Isabella următoarele cuvinte: „Descoperirea mea împlineşte pe deplin ceea ce fusese scris de profetul Isaia“.

Cristofor Columb a fost un om care citea Biblia şi aşa a găsit afirmaţia profetului Isaia: „El (Dumnezeu) şade deasupra cercului pământului...“ (Isaia 40:22). Cuvintele Bibliei i-au dat siguranţă lui Columb în cercetarea sa.



Iată o dovadă, din multe altele, că Biblia este adevărată. Pe bună dreptate, sir William Herschel, descoperitorul planetei Uranus, afirma: „Toate descoperirile umane par a confirma tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în Scripturile sacre“.
Sursa: www.rascumpararea.ro