O inscripţie din perioada împăratului David

O inscripţie descoperită în anul 2008 de Garfinkel a fost descifrată în anul 2010 de Galil. Este datată cu C14 între 1050-970 î.e.n. Descifrarea inscripţiei din perioada Vechiului Testament a confirmat faptul că este cea mai veche inscripţie ebraică descoperită până în prezent. Inscripţia prezintă o serie de asemănări cu unele texte ale Vechiului Testament.

Profesorul Gherşon Galil, de la Departamentul de Studii Biblice al Universităţii din Haifa, a descifrat o veche inscripţie descoperită în Valea Elah. Inscripţia datează din secolul al X-lea î.Ch., respectiv din perioada împăratului David.
Inscripţia se află pe un ciob de ceramică şi, conform profesorului Galil, este redactată în limba ebraică veche. Faptul confirmă că scrierea ebraică a existat cel puţin din vremea împăratului David, în condiţiile în care un număr însemnat de istorici şi arheologi susţin că unele cărţi ale Vechiului Testament ar fi fost scrise mult mai târziu, notează sciencedaily.com.
„Inscripţia indică faptul că Împărăţia lui Israel exista deja în secolul al X-lea î.Ch. şi că, cel puţin o parte dintre textele biblice au fost scrise cu sute de ani înainte de datele prezentate în teoriile contemporane", a declarat Gherşon Galil.
Inscripţia a fost descoperită de profesorul Iosif Garfinkel, în urmă cu un an şi jumătate, la Chirbet Qeiafa, în apropiere de Valea Elah. Deşi s-a stabilit de la început că inscripţia datează din secolul al X-lea î.Ch., limba în care era redactată a fost, iniţial, necunoscută. Profesorul Galil a stabilit că textul include verbe specifice limbii ebraice şi că se referă la detalii specifice culturii ebraice, care nu fuseseră adoptate de culturile vecine.
„Acest text este o declaraţie socială cu privire la sclavi, văduve şi orfani. Foloseşte verbe specifice limbii ebraice, precum asah („făcut") şi avad („lucrat"), care erau folosite rar în alte limbi din regiune. Anumite cuvinte care apar în text, cum ar fialmanah („văduvă"), sunt specifice limbii ebraice şi sunt scrise diferit în alte limbi locale. (...) Inscripţia de faţă oferă elemente sociale similare celor găsite în profeţiile biblice şi foarte diferite de profeţiile scrise în alte culturi...", a precizat profesorul Galil.
Galil a subliniat că această inscripţie a fost descoperită într-un oraş de provincie din Iudeea. Dacă existau scribi în oraşele de periferie, crede el, este sigur că la Ierusalim şi în alte regiuni existau scribi mai mulţi şi mai bine pregătiţi. „Se poate susţine acum că este rezonabil să credem că în secolul al X-lea î.Ch., în timpul domniei împăratului David, existau în Israel scribi capabili să scrie texte literare şi istoriografii complexe precum cărţile Judecători şi Samuel", a spus Galil.
Inscripţia este asemănătoare în conţinut cu o serie de texte biblice (Isaia 1:17; Psalmul 72:3; Exodul 23:3) şi vorbeşte despre închinarea faţă de Dumnezeu, precum şi despre grija şi atenţia care ar trebui să fie acordate orfanilor, văduvelor, săracilor şi străinilor din ţară. (sursa: Semnele timpului)

Potrivit unui comunicat al universităţii, arheologul israelian Gershon Galil a reuşit să dovedească faptul că o inscripţie scrisă cu cerneală, descoperită pe un fragment de vas de lut datând din perioada regelui David, este cel mai vechi text ebraic cunoscut până în prezent.

Fragmentul, cu dimensiuni de 15 x 16,5 centimetri, a fost descoperit în urmă cu un an şi jumătate (2008) de un alt arheolog, Yosef Garfinkel, la situl Khirbet Qeyfa, în apropiere de Valea lui Elah, în zona Ierusalimului, unde, potrivit Bibliei, David s-a luptat cu Goliat.
Inscripţia se referă la tratamentul care trebuie aplicat persoanelor sărace, sclavilor, străinilor, văduvelor şi orfanilor, precizează comunicatul. Cuvintele utilizate sunt specific ebraice şi conceptele la care se referă sunt menţionate şi în Biblie.
La momentul descoperirii inscripţiei, experţii au declarat că aceasta a fost scrisă în urmă cu 3.000 de ani, cu 1.000 de ani înainte de celebrele pergamente de la Marea Moartă. Textul este scris, de fapt, în alfabetul proto-canaanit, un precursor al alfabetului ebraic. (sursa: Mediafax.ro)

Pentru detalii: http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/135432

Read More

Ciocănitoarea care sfidează evoluţia

Evolutionismul spune ca toate speciile au un stramos comun si ca trecerea de la o specie la alta se face prin intermediul mecanismului selectiei naturale.

Asta imi aduce aminte de povestea ciocanitoarei (foarte stiintifica de altfel):
Acum zeci de milioane de ani o vrabie evolutionista nu prea mai gasea de mancare si decide sa devina ciocanitoare fiindca vazuse ea viermisorii din scoarta copacilor...zis si facut. Se apuca si se repede la un trunchi si se prinde cu ghearele de scoarta copacului si buf la pamant! Pai da, ca ciocanitoare facuta de Dumnezeu are gheare puternice care ii permit sa-si sustina greutatea corpului.
Incepe vrabia noastra si evolueaza (un an, doi, cateva generatii, cine stie?) pana ii cresc gheare puternice! Se arunca din nou pe scorta copacului se agata cu ghearele de scoarta copacului si buf la pamant! Desigur ciocanitoarea facuta de Dumnezeu are si o coada puternica in care se propteste atunci cand sta pe un trunchi (ceea ce alte pasari nu au).
Vrabia noastra din nou evolueaza pana ii creste si o coada puternica. Din nou se arunca pe copac si acum poate sa stea! Acum urmeaza partea delicioasa, viermisorii. Da cu ciocul in scoarta dupa viermisori si se rupe ciocul! Ciocanitoarea adevarata are un cioc mult mai puternic decat al altor pasari.
Din nou evolueaza: avem si cioc. Din nou se prinde de copac da cu ciocul in scoarta si isi sparge capul! Pentru cine nu stie, ciocanitoarea are niste tendoane amortizoare care o fac sa nu simta socurile loviturilor in scoarta altfel si-ar sparge craniul instantaneu.
Din nou mai evolueaza un pic vrabiuta noastra si are si amortizoare . Se aseaza pe trunchi, da cu ciocul si sparge scoarta si cand sa prinda viermele...ea cade si se pierde in frunzisul de pe jos! Binenteles ca atunci cand Dumnezeu facut ciocănitoarea, a facut-o sa prinda hrana cu limba care are cârlige mici şi lipici la vârf, ca să poată prinde viermii ascunşi prin copaci. Faptul că limba trece prin spatele capului şi gâtului sub pielea moale îi conferă o şi mai mare putere astfel încât poate pătrunde 15 cm în vizuina viermelui aflată în interiorul trunchiului de copac!
Ceva sau cineva a creat limba ciocanitoarei într-un mod unic. E lunga, dar în loc să atârne şi să se încurce printre crengi atunci când ciocanitoarea zboară, limba e ţinuta sub pielea moale în spatele gâtului. Acolo în spate, oasele mici se împart în două limbi, care se reunesc înainte să intre în cioc. Acest detaliu cu siguranţă oferă o şi mai mare acurateţe întrucât ciocănitoarea îşi îndreaptă limba direct spre vierme.

Si uite asa vrabiuta noastra tot se chinuie sa evolueze la stadiul de ciocanitoare.

V-a placut? Daca da, va dau si o tema pentru acasa: Cu ce s-a hranit aceasta vrabiuta in tot acest timp cat a evoluat, dat fiind faptul ca transformarile pe care le-a suferit o impiedicau sa se hraneasca precum o ciocanitoare?

 http://www.creationism.org

Read More

Izabela – 1 Împărați 16.31

Sigiliul reginei Izabela a fost donat Departamentului De Antichități din Israel la începutul anilor 1960. După mai multe cercetări, sigiliul a fost înregistrat în 1964 și publicat în „The Israel Exploration Journal” cu acordul lui Nahman Avigad. Pe sigiliu se distinge cuvântul YZBL (Izabela), scris identic ca în scrierea Vechiului Testament – YZBL ('יזבל), pe lângă numele reginei sunt multe simboluri comune egiptene utilizate pentru mari personalități.

Regina Izabela a fost una din cele mai faimoase femei din vechiul Israel, fata regelui sidonian Etbaal și soția regelui israelit Ahab (872-851 î.Hr.). Izabela - o femeie dominantă cu o influență negativă asupra soțului. – 1 Împărați 21.25

Rolul sigiliului:
În acele vremuri, documentele erau legate cu un șnur și sigilate cu o bucată de lut pe care era amprenta de pe sigiliul expeditorului. Sigiliul mai era întrebuințat la personificarea vaselor. S-au descoperit vase de lut pe ale căror mânere se distingeau cuvintele: „l'melekh” (aparține regelui).

Pentru mai multe detalii: http://www.biblicalarchaeology.org/uncategorized/fit-for-a-queen-jezebels-royal-seal/

Read More

Ozia – 2 Cronici 26.1

În anul 1931 d.Cr., Eleazar Sukenik, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a descoperit o placă funerară într-o mănăstire rusă de pe Muntele Măslinilor. Pe această placă de marmură este scris în limba arămaică (ebraica veche) "Aici au fost aduse oasele lui Ozia, împăratul lui Iuda. A nu se deschide." Placa se află în prezent expusă la Muzeul Israel.

Ozia a fost un rege israelit şi este menționat în cărțile biblice 2 Regi și 2 Cronici. El a trăit în secolul al 8-lea î.Cr. şi a domnit între anii 783 – 742 î.Cr., iar rămăşiţele sale au fost înmormântate în Ierusalim.

Read More

Dovada unui pamant tanar

C 14 ,se afla peste tot unde nu ar trebuie sa fie.Cu exceptia unei surse secundare,ca de pilda,contaminarea sau ruptura de neutroni, nici in milioane de ani nu ar putea sa aibe Carbon 14. Cu toate acestea,diamantele,sunt practic impermeabile, iar cele mai mari depozite de "fosili"din lume,nu sunt radioactive. Prin urmare,captura neutronilor si contaminarea,nu pot explica importantele cantitati de carbon,in astfel de exemplare. Oamenii de stiinta,"gasesc"in mod constant C 14,asa cum au raportat si in jurnalul PLOS ONE, din 2011, cum ca un pretios "mosasaur" (testul moale),ar data de 8o.ooo.ooo ani, sau, cum au facut-o si in alte imprejurari in sectorul gazelor naturale,calcar,lemn fosil,carbune,ulei,grafit,marmura,zece dinozauri,chiar si in presupusele diamante de miliarde de ani...

Read More

Un creator maret

Un singur organism de celule, demonstreaza mai mult decat orice masina bine pusa la punct. In cartea sa "The mind halotropic",excelenta sa, Stanislav Graf,mentioneaza urmatoarele: "pentru a crede ca fiintele umane au evoluat dintr-un gunoi primitiv sau dintr-un exudat chimic de la un ocean cu apa si interactiunile aleatorii de atomi si molecule,este ca si cum ai crede ca o tornada, a suflat printr-o groapa de gunoi si a creat la intamplare (accidental),un avion urias cu reactie 747(jumbo jet 747).O singura fiinta umana,este infinit mai complexa decat orice aeronava.

Read More

Probleme majore pentru evolutia darwinista

Evolutia dawinista este incercarea de a explica originea vietii prin mijloace materialiste. Ea sugereaza ca tot ce tine de viata, de functia AND-ului pana la structura celui mai mare dinozaur, este un rezultat al naturii materiei si al legilor naturii. Evolutia darwinista neaga existenta unui scop in dezvoltarea vietii… Dar materialismul si lipsa de scop a evolutiei darwiniste se confrunta cu cel putin trei probleme: informatia, complexitate ireductibila si principile antropice. Trebuie retinut faptul ca chiar aceste trei probleme inlatura baza materialista pentru organismele vii. Insa insemana ca oamenii de stiinta trebuie sa ia in considerare posibiltatea de a revizui teoria evolutiei pentru a inclunde Planul Inteligent. A.A.B.N.

Read More

Argumente Creationiste II

Evoluţionismul, o mare minciună (partea 2): toate speciile au apărut dezvoltate complet, şi nu au evoluat.
Vorbeam în prima parte a articolului trecut (Evoluţionismul, o mare minciună (partea 1): selecţia naturală nu înseamnă evoluţionism) despre cum mulţi dintre noi facem confuzie între evoluţionism şi selecţia naturală. În cea de a doua parte a articolului, vom vorbi despre gene, iar cei care au puţine noţiuni de biologie, puţine informaţii ar fi extrem de necesare.

Ce reprezintă, de fapt, genele?
Ceea ce noi numim “gene” nu reprezintă altceva decât secvenţe de molecule de ADN. ADN-ul, sau codul genetic, este compus din “corzi” moleculare de diverşi acizi nucleici (“litere chimice”) ce sunt aranjaţi într-o secvenţă specifică, la fel cum se găsesc literele în cuvinte şi propoziţii. Această secvenţă de acizi nucleici din ADN este cea care dictează celulelor corpului nostru cum să construiască diverse proteine, ţesuturi sau organe (ca nasul, ochiul, creierul etc.). Dacă acizii nucleici din codul genetic nu se află într-o secvenţă corespunzătoare, atunci trupul nostru va avea probleme serioase de sănătate sau va rezulta chiar moartea.
ADN-ul vechilor celule direcţionează formarea ADN-ului în noile celule

Nu există nicio lege ştiinţifică care să arate de ce acizii nucleici au o secvenţă anume. Orice acid nucleic se poate lega de oricare altul. Singurul motiv pentru care acizii nucleici se găsesc într-o secvenţă anume în ADN-ul celulelor corpului nostru se datorează faptului că această secvenţă se găsea în “ADN-ul tată”. Atunci când celulele se formează în corpul nostru, ADN-ul vechilor celule direcţionează formarea ADN-ului în noile celule.

O carte de bucătărie nu se poate transforma în carte de astronomie!
Printre evoluţionişti există credinţa precum că, în milioane de ani, radiaţiile şi alte forţe de mediu ar produce destule mutaţii întâmplătoare care să apară în structura secvenţială a codului genetic al unei specii, astfel încât secvenţe cu totul noi ale unor gene cu totul noi vor dezvolta formarea unor trăsături, organe şi structuri biologice cu totul noi, asupra cărora selecţia naturală se poată acţiona.

Dar ia să judecăm puţin. Aceste “litere chimice” cum au mai fost denumite formează cuvinte, fraze, şi astfel rezultatul final al acestei secvenţe va fi o adevărată carte. Evoluţioniştii ne spun că dintr-o carte de bucătărie, se poate schimba ordinea literelor, şi în final să rezulte o carte de astronomie! Puteţi crede o asemenea aberaţie!? Şi dacă acea “carte” ar fi o fiinţă vie, toate aceste schimbări aleatoare ar duce în mod categoric la moartea ei.

Asemenea schimbări, ca transformarea unei cărţi în altă carte, sau a ADN-ului unei specii în ADN-ul altei specii, în special a unei specii complexe, pur şi simplu nu pot apărea întâmplător. Şi aceasta, întrucât ar necesita o planificare inteligentă pentru a schimba ADN-ul unei specii mai simple într-un ADN al unei specii mai complexe.

Radiaţiile nu sunt atât de inteligente pentru a crea noi gene!
Da, e adevărat că există materia chimică şi biologică pentru a se crea noi gene în fiecare specie, dar problema este că forţele aleatoare ale naturii (de exemplu, radiaţiile) nu au abilitatea de a rearanja acele materiale chimice şi biologice, pentru a crea noi gene pentru caracteristici cu totul noi. Mutaţiile au doar abilitatea de a produce variaţii ale caracteristicilor deja existente. Este clar că ar fi necesară o manipulare inteligentă a materialului genetic (prin inginerie genetică) pentru a transforma un peşte în om. Iar forţele aleatoare ale naturii nu au o asemenea inginerie genetică!
“ADN-ul gunoi” nu e atât de gunoi cum credeau evoluţioniştii!
Dar, ce reprezintă acele gene ce nu sunt necesare pentru construcţia proteinelor din celule, adică aşa-numitul “ADN gunoi”? Evoluţioniştii cred că acele segmente de “ADN gunoi” au fost cândva folositoare într-un trecut evoluţionist, dar acum au devenit “stricate” şi nu mai pot fi folosite în procesul construcţiei. Evoluţioniştii cred că aceste segmente de gene “stricate”, într-ozi, prin mutaţii întâmplătoare, vor evolua în gene cu totul noi. Dar cât de mult se înşeală ei! Ultimele descoperiri ştiinţifice arată faptul că “ADN-ul gunoi” nu este chiar “gunoi”! Noi eram cei ignoranţi, pentru că nu ne dădeam seama cât de folositoare sunt aceste segmente de ADN. Cercetări ştiinţifice recente, ca cele publicate în revista Nature, arată faptul că genele “stricate” de ADN sunt foarte folositoare şi esenţiale în activităţile intracelulare.

Şi chiar dacă aceste segmente de ADN ar fi fost cu adevărat inutile, mutaţiile întâmplătoare n-ar putea niciodată să le transforme în gene cu totul noi. Ia gândiţi-vă: cum ar putea ca energia unui cutremur să creeze case şi clădiri cu totul diferite faţă de cele existente, doar prin rearanjarea aleatoare a structurilor caselor şi clădirilor actuale. Susţinerea de către evoluţiomişti, cu încăpăţânare până la absurd, a teoriei forţelor naturii care ar putea ea singură rearanja (absolut întâmplător) ADN-uri şi gene este una cu totul ridicolă.
Cum ar fi putut animalele să mănânce dacă unui sistem digestiv i-ar fi necesar milioane de ani pentru o evoluţie completă?

O altă logică absurdă a evoluţioniştilor este dată de evoluţia organelor. Un organ al unei fiinţe, pe jumătate evoluat, ar trebui să aştepte milioane de ani de mutaţii întâmplătoare pentru a deveni “complet”, acest lucru constituind un obstacol pentru specii în teoria selecţiei naturale. Căci întrebarea care se pune e bine întemeiată: cum ar fi putut speciile să supravieţuiască milioane de ani, în timp ce organelor lor vitale sau necesare erau încă în curs de formare!?

De exemplu, să răspundă evoluţioniştii la întrebarea: cum ar fi putut animalele să respire, să mănânce sau să se reproducă, dacă organele lor respiratorii, digestive şi reproducătoare erau incomplete şi le-ar fi trebuit milioane de ani să devine complete? Şi cum ar fi putut speciile să lupte împotriva microbilor care le puneau viaţa în pericol, dacă sistemul lor imunitar n-ar fi fost complet evoluat?

Toate speciile au apărut dezvoltate complet, şi nu parţial
Omul de ştiinţă Dr. Walt Brown afirmă în cartea sa “Începutul” următoarele: “Toate speciile au apărut dezvoltate complet, nu parţial dezvoltate. Ele arată că au fost proiectate aşa. Nu există exemple de caracteristici pe jumătate dezvoltate, ca de exemplu ochi, piele, artere, vene sau alte organe vitale. Dacă piciorul unei reptile ar fi evoluat în aripa unei păsări, atunci el ar fi devenit un picior rău cu mult înainte de a deveni o aripă bună”.

Sursa:
http://www.lovendal.ro/wp52/evolutionismul-o-mare-minciuna-partea-2-toate-speciile-au-aparut-dezvoltate-complet-si-nu-au-evoluat2/

Read More

Ciocanitoarea

Dr. Luther Sunderland, om de ştiinţă expert în inginerie de produs, a fost fascinat de scheletul unei ciocănitori

pe care l-a găsit în pădure. Oasele fuseseră curăţate de insecte. Pe când examina scheletul a observat un lucru foarte ciudat: oase mici flexibile ieşeau din nara dreaptă a ciocănitoarei, mergeau prin spate în jurul capului şi gâtului şi intrau în cioc pe cealaltă parte a capului. Ce erau aceste oase ciudate? Multe animale au oase care întăresc baza limbii, iar acesta e scopul oaselor mici din limba ciocănitoarei (numite oase hioide). La ciocănitoare, în schimb, faptul că limba începe pe din dos şi merge prin spatele capului e excepţional!

Limba ciocănitoarei
Ciocănitoarea prinde hrana cu limba care are cârlige mici şi lipici la vârf, ca să poată prinde viermii ascunşi prin copaci. Faptul că limba trece prin spatele capului şi gâtului sub pielea moale îi conferă o şi mai mare putere astfel încât poate pătrunde 15 cm în vizuina viermelui aflată în interiorul trunchiului de copac!
Ceva sau cineva a creat limba ciocănitoarei într-un mod unic. E lungă, dar în loc să atârne şi să se încurce printre crengi atunci când ciocănitoarea zboară, limba e ţinută sub pielea moale în spatele gâtului. Acolo în spate, oasele mici se împart în două limbi, care se reunesc înainte să intre în cioc. Acest detaliu cu siguranţă oferă o şi mai mare acurateţe întrucât ciocănitoarea îşi îndreaptă limba direct spre vierme.

Craniul unei ciocănitori (în dreapta)
ce arată oasele limbii

Sunt cinci oase, subţiri şi flexibile cu mici încheieturi.1 Ce le-a făcut să iasă prin nara dreaptă şi să-şi fixeze membrana acolo, 2 să meargă în jurul capului şi gâtului 3, apoi să iasă înapoi prin scobitura dintre cele două jumătăţi ale ciocului? 4

1. mici incheieturi 2. inradacinata in
nara dreapta 4. patrunde in cioc
Evoluţie?
Potrivit teoriei evoluţionismului, începând de la o singură celulă fiecare pas a fost provocat prin acumularea gradată de schimbări mici care au apărut prin erori în urma copierii informaţiei care direcţionează construirea fiinţelor vii. Evoluţioniştii susţin că aceste greşeli, numite mutaţii, au apărut datorită unui accident, adică, fără nici o direcţionare inteligentă făcută de Dumnezeu. Greşelile în copierea informaţiei nu au ca rezultat instrucţii mai bune pentru a crea fiinţe mai complexe. De aceea tehnicienii care lucrează cu raze-X se protejează folosind apărătoare sau halate din plumb.
Evoluţioniştii, totuşi, cred că mutaţiile gradual au creat biologi din bacterii, sau Adam a fost făcut dintr-o amibă. Ei cred că pe parcursul a milioane de ani, selecţia naturală a selectat organismele cu mutaţii care adaugă puţin capacităţii creaturii de a supravieţui şi de a lăsa urmaşi, iar cei cu mutaţii dăunătoare mor. Motivul pentru care ei cred că schimbările iau foarte mult timp e că majoritatea mutaţiilor reprezintă schimbări întâmplătoare în comanda de a face proteine, acestea fiind ingredientele principale ale celulelor. Proteinele minuscule sunt şiruri lungi de aminoacizi. Aproape toate mutaţiile sunt dăunătoare, aşa că organismele care supravieţuiesc sunt în general acelea cu mutaţii care schimbă doar un aminoacid într-o proteină.
Întrucât chiar şi un organ simplu precum limba e format din foarte multe proteine, celule nervoase, vase de sânge, etc. care trebuie să fie perfect coordonate, e foarte dificil să-ţi imaginezi schimbări ale unui aminoacid într-o proteină care pe urmă să ducă la formarea unui organ. De ce să nu afirmi atunci că un mănunchi de mutaţii au influenţat osul, muşchiul, nervii, etc. toate în acelaşi timp? Pentru că aproape toate mutaţiile sunt dăunătoare. Dacă ai avea un mănunchi de mii de mutaţii, iar una dintre ele ar ajuta, celelalte sute ar provoca boli genetice care ar anula întregul organism. Insistând că Dumnezeu nu a făcut nimic, iar mutaţiile accidentale au produs totul, evoluţionişii s-au pus singuri la colţ, neavând nici o explicaţie decentă pentru originea oricărui organ complex.
Evoluţioniştii presupun că ciocănitoarea trebuie să fi evoluat dintr-o altă pasăre care avea limba normală ce ieşea direct din cioc. Scenariul mutaţiei, totuşi, niciodată n-ar fi putut face ca limba normală a unei păsări să evolueze în limba ciocănitoarei. De ce? După ce limba normală a unei păsări s-ar fi întors şi ar fi început să crească sub piele înspre spatele capului, limba ar fi fost cu totul inutilă până ar fi completat tot circuitul. Numai ultimul pas în evoluţia limbii ciocănitoarei, când a ieşit prin cioc, ar fi avut valoare de supravieţuire.
După ce limba ar fi ieşit pe o nară şi ar fi început să crească prin spatele capului i-ar fi conferit păsării un mare dezavantaj în ce priveşte supravieţuirea până în momentul când limba şi oasele ar fi crescut suficient de lungi ca să meargă în tot jurul capului, înapoi la baza ciocului, şi să se întindă suficient de mult ca să ajungă la hrană. Întrucât acest lucru implică oase, încheieturi, vase de sânge, nervi şi piele, ar fi fost nevoie de multe

mutaţii, care s-ar fi întins pe o perioadă de milioane de ani. N-ar fi putut prinde nimic cu limba pe parcursul milioanelor de ani de care ar fi nevoie pentru a încheia cercul în jurul capului, schimbând pe rând un aminoacid într-o proteină. Aşadar fără limba care o ajută să-şi obţină hrana, în lupta supravieţuirii ciocănitoarea ar fi fost într-un mare dezavantaj în comparaţie cu păsările normale. Adăugând două încheieturi şi 2,5 cm în lungime, de exemplu, nu i-ar fi conferit vreun avantaj ca să supravieţuiască dacă limba creştea în direcţia greşită. Prin urmare, acest fel de mutaţii nu s-ar fi păstrat niciodată.
Limba ciocănitoarei trebuie să fi apărut dintr-odată, e produsul unui design complex. Pentru aşa ceva e nevoie de un creator inteligent. Dacă limba ciocănitoarei n-ar fi fost special creată, ci s-ar fi format prin mutaţii întâmplătoare, ar fi avut loc numai primele mutaţii care ar fi mişcat limba în nara dreaptă şi ar fi îndreptat-o înspre spatele capului. Ulterior pasărea ar fi murit de foame.
Evoluţioniştii ne spun că un organ care, generaţie după generaţie, nu e folosit va fi eliminat, chiar dacă animalele continuă să trăiască. Dacă, prin vreun miracol, ciocănitoarele nu ar fi fost eliminate, o limbă care ar fi fost inutilă de-a lungul multor generaţii, ar fi fost eliminată. Limba ciocănitoarei oferă dovezi clare că e produsul unui design şi a unei creaţii inteligente, şi nu a evoluţiei. Unii evoluţionişti şi-au dat seama şi au născocit o altă poveste despre cum ar fi evoluat limba. Când mi s-a spus prima dată această poveste, într-un email, mi s-a părut o sugestie atât de imposibilă încât eram sigur că nu înţelesesem eu bine, aşa că am tot întrebat până a fost foarte clar că într-adevăr aşa ceva sugera respectivul. Când în sfârşit m-am obişnuit cu ciudatul scenariu, am văzut cum pentru un evoluţionist aşa ceva era posibil întrucât el avea atât de multă credinţă în teoria evoluţiei încât trebuia să creadă că totul a apărut în urma selecţiei naturale care s-a manifestat prin mutaţii întâmplătoare. La o adică, dacă limba se întinde tot mai mult afară din cioc pătrunde mai adânc în trunchiul copacilor, şi cu cât ciocănitoarea mănâncă mai multe larve, cu atât mai mulţi pui are.
Atunci mi-a picat fisa! Teoria neglijează să menţioneze că primii 2 cm rădăcina limbii trebuia să se mişte în direcţie greşită! Evoluţioniştii susţin că limba ciocănitoarei a început să crească fiind invers înrădăcinată în gât, aşa cum era la celelalte păsări întrucât ei susţin că ciocănitoarea a evoluat dintr-o pasăre oarecare. Singurul mod prin care rădăcina limbii putea să iasă pe o parte a ciocului era să crească înainte din locul în care se afla, şi anume adânc în gât. Primii doi centimetri s-au mişcat înainte, nu înapoi! Întrucât, în scenariul pe care ei l-au inventat, mişcarea rădăcinii limbii înapoi creşte probabilitatea ca ciocănitoarea să fie aleasă prin selecţie naturală, atunci mişcarea înainte din spatele gâtului înspre punctul în care iese prin deschizătura din spatele ciocului micşorează şansele ca ciocănitoarea să fie aleasă.
Dacă, pe de altă parte, mişcarea înainte făcea ca limba să iasă tot mai mult prin cioc astfel mărind şansele de supravieţuire, atunci mişcarea limbii înapoi ar fi micşorat şansele de supravieţuire. Argumentarea că limba ciocănitoarei a devenit ceea ce e azi e pentru că rădăcina limbii a crescut întâi în jurul capului se contrazice pe sine şi e greşită din punct de vedere logic.
Şi totuşi lucrurile se înrăutăţesc. După ce a crescut în jurul gâtului, potrivit teoriei evoluţioniste, rădăcina s-a băgat din nou în cioc prin nară. De ce ar face asta? Dacă lungirea limbii a mărit şansele de supravieţuire, păsările cu limbi care continuau să se lungească mişcându-se pe sub piele în jos spre pântece, coadă sau picior, ar fi fost alese prin selecţie naturală. Păsările a căror evoluţie a limbii s-a oprit la jumătate şi a intrat în cioc prin nară ar fi fost eliminate.
Ambele scenarii evoluţioniste, mişcarea înainte şi înapoi a limbii ciocănitoarei, au drept rezultat absurdităţi şi eliminarea prin selecţie naturală. Limba ciocănitoarei e dovadă puternic grăitoare a faptului că a fost creată.
Alte sisteme
Ciocul ciocănitoarei funcţionează ca o daltă profesionistă, în stare să taie direct prin copac. Dând cu ciocanul într-o daltă de oţel, omul cizeleacă trunchiul copacului, la fel ciocănitoarea cizelează cu ciocul ei. Totuşi pe măsură ce dăltuim, lama se toceşte. După ce cizelăm mult cu dalta, trebuie să o ascuţim. Altfel se toceşte tot mai mult şi devine inutilizabilă. Dumnezeu a făcut ca ciocul ciocănitoarei să se ascută singur. Dacă ar fi un lucru minor care s-ar putea întâmpla prin mici schimbări accidentale, vreun fierar sau om de ştiinţă într-ale metalurgiei ar fi ştiut cum să facă dalte din oţel care se ascut singure.
Dacă omul ar încerca să prindă larve, aşa cum face ciocănitoarea, oricât de ascuţită şi-ar ţine dalta, nu ar şti în ce direcţie să o ia ca să pătrundă în cotloanele unde sunt larvele. Până când ciocănitoarea ar fi obţinut mecanismul complex de a localiza şi prinde larva minusculă din tunelul minuscul care se află în marele trunchi, limba-i specializată nu i-ar fi servit la nimic. Nici mecanismul de localizare a insectei nu ar fi avut nici o valoare fără limba suficient de lungă care să ajungă la larvă. De fapt, nici limba lungă nici mecanismul de localizare nu i-ar fi fost de folos ciocănitoarei dacă limba n-ar fi fost suficient de puternică să pătrundă în gaură, să prindă larva şi să intre înapoi în cioc. Dacă oricare din cele trei ar fi evoluat una înaintea alteia, celelalte două n-ar fi fost de niciun folos, iar ciocănitoarea nu ar fi supravieţuit selecţiei naturale.
Dacă toate sistemele prezentate mai sus ar fi fost instalate într-o pasăre normală, impactul cu copacul ar fi omorât-o; ar fi ceva de genul: cu vârful nasului ia dalta de oţel şi loveşte în copac. Dacă pasărea ar fi supravieţuit după prima lovitură, probabil ar fi renunţat să mai încerce. Ciocănitoarea, însă, are nu doar un cioc puternic, bine echipat şi un detector de larve, dar de asemenea un sistem de amortizare care îi protejează capul de daune. Prima ciocănitoarea în care să fi evoluat sistemul de găurit în copaci ar fi renunţat să mai ciocănească ori ar fi murit de tânără dacă sistemul de amortizare nu ar fi fost deja instalat.
Mai mult, în comparaţie cu alte păsări: "Penele din coadă (în special pana centrală sau cele două perechi) sunt mai puternice la ciocănitoare, rezistente întrucât susţin corpul ciocănitoarei în timp ce ciocăneşte cu ciocul. Structura picioarelor şi aranjarea asociată a tendoanelor şi muşchilor formează un complex funcţional de trăsături care îi permit ciocănitoarei să se caţere pe trunchiurile copacilor şi să-şi menţină poziţia în timp ce ciocăneşte." (Encyclopedia Britannica CD 98, "Birds: Major Bird Orders: Piciformes, Form and Function"). La ce folos penele tari, structura picioarelor, detectorul de larve şi recuperatorul larvelor, chiar şi limba care se învârte în jurul capului şi amortizorul dacă după câteva găuri ciocul s-ar fi tocit şi nu ar mai fi tăiat? Când mai multe sisteme trebuie să fie la un loc înainte ca ceva să funcţioneze, se numeşte complexitate ireductibilă şi e dovadă al unui design inteligent.
Concluzie
Potrivit teoriei evoluţioniste, orice sistem care nu are nicio funcţie va fi eliminat prin selecţie naturală. Dacă unul din sistemele ciocănitoarei a evoluat cu mult înainte de celelalte sisteme care trebuiau să fie acolo pentru ca primul sistem să funcţioneze, ar fi fost eliminat. Dovada e puternic împotriva afirmaţiei că sistemele speciale ale ciocănitoarei ar fi apărut la întâmplare în urma mutaţiilor aleatorii pentru că sistemele mai sus menţionate au lucrat împreună. Faptul că toate sunt prezente şi funcţionează demonstrează că sistemele ciocănitorii au fost proiectate şi create ca să funcţioneze împreună.
Întrucât dovezile arată că nu se poate ca ciocănitoarele să se fi dezvoltat în urma mutaţiilor aleatorii, de ce mutaţiile sunt considerate ca fiind ziditori universali ai fiecărei părţi din fiecare fiinţă (doar asta susţin evoluţioniştii)? E în regulă să crezi că unele lucruri au apărut în urma mutaţiilor, atunci când există dovezi concludente. Majoritatea bolilor genetice reprezintă un astfel de exemplu. Cea mai mică schimbare a aminoacizilor dintr-o proteină deseori transformă proteina într-o boală. Însă lasă ca dovada să fie ghidul în cazuri precum cel al ciocănitorii, unde dovezile demonstrează cu putere un design inteligent. De ce să sari la concluzia că dacă mutaţiile provoacă diabet, de asemenea trebuie să fi format pancreasul, ficatul, peştele, maimuţa şi pe noi? Dacă vezi pe cineva că dărâmă o clădire cu o macara şi o bilă mare, nu presupui că toate clădirile din lume au fost construite de macarale cu bile mari.
Din nefericire, pentru mulţi oameni credinţa evoluţionistă e parte a structurii religioase totalitare unde totul trebuie înghesuit fie că se potriveşte ori ba.
Dr. Sunderland, proprietarul craniului din poză, scrie, "Craniul ciocănitoarei a fost mai eficient în a-i convinge pe oamenii de ştiinţă de inadvertenţele teoriei evoluţioniste decât orice carte din biblioteca autorului. Şi alte păsări au oase hioide, dar e evident că e nevoie de o minune ca ele să fie înrădăcinate în nara dreaptă. Un evoluţionist proeminent din echipa unei reviste ştiinţifice de prestigiu a mărturisit următoarele după ce a examinat craniul: "Există anumite trăsături anatomice care nu pot fi explicate prin mutaţii graduale ce ar fi avut loc de-a lungul a milioane de ani. Rămână vorba între mine şi tine, uneori trebuie să-l includ pe Dumnezeu când văd aşa ceva."
Un alt om de ştiinţă, în timp ce examina la microscop oasele limbii a spus, "E foarte uşor să faci diferenţa dintre lucrurile făcute de om şi lucrurile făcute de Dumnezeu. Când te uiţi prin microscop la lucrurile făcute de om vezi cât sunt de nefinisate, dar când te uiţi la lucrurile făcute de Dumnezeu vezi cât de precis şi complex e totul.” (Luther D. Sunderland, Creation Research Society Quarterly, vol. 12, March 1976, p. 183)

Read More

Cărăbușii - bombardieri

Tot ce ne inconjoara poarta amprenta unui Creator intelept

Cărăbușii-bombardieri
Ce este atât de neobişnuit în acest insecte mici care au atras atenţia asupra industriei aviatice?

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, a primit o bursă pentru a studia mecanismul de protecţie a cărăbușului bombardier, bazat pe procesul de injectare. Ei spera ca studiul va ajuta să înveţe cum să repornească motoarele de aeronave în timpul zborului. Jane Reck a spus:
  
“ Gândacul bombardier se apără de prădători deranjanți (furnici, broaşte şi gândaci) folosind un jet de lichid fierbinte, proiectat; sub presiune mare într-un timp scurt de acţiune . Bazat pe munca de Profesorlui Tom Eyshnera de la Universitatea Cornell, va demara un nou proiect, care are ca scop să îmbunătăţească înţelegerea noastră asupra aceastui mecanism unic de ardere în impulsuri în unul din organele acestui cărăbuș. Un alt obiectiv al acestui proiect este de a determina modul în care inginerii în domeniul fizicii proceselor de ardere ar putea folosi aceste cunoştinţe în practică. De exemplu, cunoştinţele extrase pot contribui la dezvoltarea unui dispozitiv care ajută la repornirea motoarelor; aeronave la altitudini mari prin; injectarea cu mare precizie a unui jet de plasmă în camera de ardere a motorului avionului” (2003).”

Ce este atât de neobişnuit în acest mici insecte care au atras atenţia asupra industriei aviatice?Gândacul bombardier are un mecanism de protecţie, care funcţionează după cum urmează. Două element chimice; hidrochinona şi peroxidul de hidrogen sânt produse de glandele insectei şi apoi depozitate în rezervoare speciale situate în cavitatea abdominală a cărăbușului.În timpul pericolul de muşchii din jurul acestui rezervor se contractă, împingând elementele chimice în cameră printr-o supapa controlate de muschi. această cameră este tapetată cu celule care produc peroxidaza şi catalaza – enzime oxidative. Enzimele descompun rapid peroxidul de hidrogen şi catalizeaza oxidarea hidrochinonei în p-benzochinonă – elemente chimice, cunoscute pentru proprietăţile lor iritante. Ca rezultat al acestei reacţii chimice se eliberează oxigen liber şi o cantitate; de căldură considerabilă. Mai mult, gândacul este capabil să arunce acest jet de lichid dintr-o turelă rotativă. Temperatura lichidului - 100 grade Celsius ! Emisiile apar impulsiv de până la 500 runde pe secundă . (Aneshansley şi Eisner, 1969; Eisner, et al 2000.,).

Vă puteţi imagina complexitatea tuturor acestor detalii de design complex la acest cărăbuș apărând prin procese aleatoare de evolutie, desfășurându-se; în natură de-a lungul a milioane de ani? Şi totuşi, sustinatorii teoriei evoluţiei susţin că există explicaţii logice de o dezvoltare în etape a prezentei capacități unice a acestui gândac. Cu toate acestea, adevărul este că doar prin design inteligent se poate explica cum gândacul poate produce anume elementele chimice necesare, pe care le păstrează separat și doar atunci când are nevoie produce enzime care formează lichidul incandescent pe care apoi îl proiecteza în direcția inamicului.

Descriind mecanism de apărare, Jeffrey, Dan si colegii sai au observat:

“Acest lichid de protecţie a gândacului bombardier (numele latin al gândacului - insignis Stenaptinus ) este eliminat foarte repede în impulsuri; (aproximativ 500 runde pe secundă); şi nu pur și simplu într-un flux continuu … sistemul de proiectare a lichidului observat la cărăbuș demonstrează similitudinea de ansamblu cu mecanismul de aer a bombei ”zumzăitoare” germane sub numele de cod al V-1, utilizate în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici am raportat că spray-ul cărăbușuluiul nu este produs în flux continuu, ca în majoritatea; glandelor de animale, dar ca un jet pulsativ, similar cu sistemele de livrare lichid cunoscute în industrie (1990, 248:1219).”

Sistemul defensiv al cărăbușului bombardier este extraordinar de complicat – ceva de genul unui hibrid dintre gaze lacrimogene şi automatul Thompson. Când gândacul simte pericolul, el imediat amestecă enzimele conţinute într-una din camerele sale cu soluţii de compuşi chimici- peroxid de hidrogen şi hidrochinonă- care sunt în altă camera . Rezultatul acestei reacţii chimice este un amestec de gaze toxice, care sînt pe punctul de a fierbe. Mai mult decât atât, amestec acesta este propulsat cu mare viteze, într-un jet impulsiv, ca dintr-o mitralieră B-17, lovind o furnica deranjantă sau broasca cu o acurateţe incredibilă. “



Jane Reck a spus că scopul acestui proiect de cercetare este studiul multor aspecte interesante de design ale Cărăbușului Bombardier, iar studiul va implica modelare matematice asistate de computer. Ea a spus: “La început, trebuie să ne concentrăm pe înţelegerea proceselor de ardere ce au loc în camera cu amestecuri toxice .” Andy McIntosh, manager de proiect, continuând să vorbească despre această idee, a spus: ”Sistemul de apărare al Cărăbușului Bombardier este o formă naturală foarte eficientă a procesului de oxidare. Copierea mecanismelor naturale este o metodă tot mai mult aplicată în cadrul invențiilor. Oamenii de stiinta afla multe funcţii sofisticate de design care există în natură. O cunoaştere mai bună; a acestei insecte poate da un imbold progresului în cadrul studiilor despre procesele de ardere ” (Reck, 2003).

Astfel, suntem într-o situaţie când vom încerca să modelăm tehnologia; acestor creaturi uimitoare. Cu toate acestea, suporterii evoluționiști striga într-o singură voce că nu există nici un design inteligent, şi că, de fapt, aceste celule speciale în cărăbuși şi capacitatea de a produce substanţe chimice inflamabile e doar o coincidenţă de împrejurări întâmplătoare. Pur și simplu e uimitor pînă unde poate merge încăpățânarea omenească

Read More

SANATATE LA MAXIM

Orele de refacere a organelor:

 Trãim cu totii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetã: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiratia, bãtãile inimii… Viata e formatã dintr-o întreagã gamã de cicluri care creeazã o adevarata simfonie.. Adãugãm în fiecare zi cîte o cãrãmidã la zidul vietii noastre. Dacã reusim sã mentinem un ritm corect în interiorul, dar si în afara noastrã, “concertul” pe care-l sustinem aici, pe Pãmînt, va fi unul lung si melodios. Ca sã reusim asta, trebuie sã stim cum.

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai putin. Johanna Paungger si Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amãnuntitã a ritmului functiilor organelor noastre interne.

Autorii afirmã cã fiecare dintre organele corpului are o activitate maxima timp de 2 ore pe zi, dupã cum urmeazã:
vezica biliarã (23:00-1:00)
ficatul (1:00-3:00)
plãmînii (3:00-5:00)
intestinul gros (5:00-7:00)
stomacul (7:00-9:00)
splina si pancreasul (9:00-11:00)
inima (11:00-13:00)
intestinul subtire (13:00-15:00)
vezica urinarã (15:00-17:00)
rinichii (17:00-19:00)
circulatia sangvinã (19:00-21:00), iar o acumulare generalã de energie se face între orele 21:00 si 23:00.

Haideti sã încercãm sã analizãm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viata noastrã!
Stomacul, splina, pancreasul
E f.important cum ne trezim dimineata. Dacã am încerca sã observãm cum se trezesc animalele dimineata, am constata cã ele mai întîi se întind, începînd fãrã grabã noua zi. Sã luãm exemplu de la animale si sã încercãm sã ne trezim dimineata linistiti, acordîndu-ne cîteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnicã. Multi se trezesc dimineata cu “sufletul la gurã”, cu teama cã nu au timp de a rezolva ceea ce si-au propus… Ar fi bine sã ne trezim putin mai devreme decît o facem de obicei pt a simti linistea dinaintea zilei care abia începe.

Între orele 7:00 si 9:00, functiile stoma­cului sînt la valoare max, deci trebuie sã luãm micul dejun farã grabã. Ar trebui sã tinem cont si de calitatea si cantitatea alimentelor pe care le consumãm la aceastã masã.
În intervalul orar 9:00-11:00 lucreazã intens splina si pancreasul, sto­macul odihnindu-se. În acest interval e recomandat sã nu consumãm alimente greu digerabile.. Pancreasul e cel care controleazã nivelul glicemiei. E de preferat sã nu consumãm prea multe dulciuri pt a nu forta functia pancreasului.. Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacã nu functioneazã corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sînge.
Inima, intestinul subtire

Între orele 11:00 si 13:00, activitatea inimii e la capacitate max. În aceastã perioadã nu se recomandã mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesarã activitãtii intense a inimii.

Intestinul subtire are o activitate intensã între orele 13:00 si 15:00. Autorii afirmã cã nu de multe ori s-a observat cã un angajat cu norma redusã de muncã realizeazã la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagã… De ce? Din cauza randamentului scãzut al organismului dupã orele 13, mai ales dupã un prînz copios.. Activitatea intestinului subtire, cu rol imp. în procesul de digestie, e ghidatã de sistemul nervos vegetativ, a­ceasta putând fi blocatã sau dereglatã de stres sau nervozitate.

Din acest motiv se re­comandã ca masa de prînz sã fie luatã în liniste.
Între orele 15:00 si 17:00 e perioada în care functioneazã la maximum vezica urinarã. Vezica urinarã are un rol imp în dezintoxicarea organismului, alãturi de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacã sînt bãute pînã la ora 19:00, deoarece între orele 17:00 si 19:00 rinichii functioneazã intens. Dacã în acest interval orar, puteti beneficia, alãturi de un ceai diuretic, si de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientã a corpului.

Dupã ora 19:00 e bine sã nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.
Circulatia sangvinã are o activitate intensã între orele 19:00 si 21:00. Autorii spun cã dacã multi pãrinti au zilnic o pro­blemã cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, dupã aceastã orã, trimisul la culcare devine deseori “o bãtãlie crâncenã”, care de obicei e cîâtigatã de cãtre copii. Acest lucru nu se întîmplã fãrã motiv: între orele 19:00 si 21:00 circulatia sangvinã functioneazã cel mai bine. În aceastã perioadã, corpul si spiritul se gîndesc la cu totul altceva decît la dormit.

De la ora 21:00 pînã la ora 23:00 se realizeazã o acumulare intensã de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperãrii energiei se numesc la chinezi, dupã un meridian al corpului, “triplul încãlzitor”. Cei care sînt în aceastã perioadã sensibili la frig, cei care nu pot dormi decît într-o camerã încãlzitã nu ar trebui sã ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emotional si necesitã atentie. Pt multi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai usor vizibil la tineri, care în aceastã perioadã se gîndesc sã meargã la distractii si nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a rîndul, cã seara trebuie sã ne culcãm devreme, corpul refãcîndu-se prin somn pînã la miezul noptii. Poate cã aceste vorbe sînt de fapt interpretarea gresitã a ideii cã noi acumulãm intens energie între cele 2 ore.

Vezica biliarã si ficatul
Între orele 23:00 si 1:00 se realizeazã intens functiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secretiile ei la digestie, e un organ care, prin disfunctia lui, dã mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în aceastã perioadã trebuie sã-si punã cumva problema unei functionãri gresite a bilei sau a ficatului.. Stresul si mîncarea consistentã cu prãjeli si grãsimi seara împiedicã o functionare corectã a bilei. Compresele umede si calde aplicate pe zona ficatului sînt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, bãut cu înghitituri mici, mai ales cel de pelin, bãut cu 20 de minute înainte de masã, ajutã la activarea functiei bilei. Sucul de ridichi ajutã de asemenea. E de mare importantã descongestiona­rea intestinului gros care, dacã nu se reali­zeazã în mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cît posibil, bãuturile si alimentele reci. Dacã sînt probleme în fun­c­tionarea bilei sau a ficatului, munca des­fã­suratã în perioada noptii e foarte noci­vã, deoarece nu se pot reface cele 2 organe. Mai avem încã 6 ore din noapte pt a încheia ciclul de functionare al organelor interne pe parcursul unei zile.

Astfel, între orele 1:00 si 3:00 functioneazã intens ficatul.. Acesta, dacã are o structurã deterioratã, se poate reface în anumite conditii, importantã fiind odihna prin somn alãturi de o bunã încãlzire a corpului. Functia ficatului suferã din cauza toxicitãtii mãrite a unor alimente, a alcoolului, nicotinei, cît si a stresului. De retinut e cã alcoolul si nicotina au un efect mult mai dãunãtor între orele 1:00 si 5:00 dimineata.
Între orele 3:00 si 5:00 dimineata e rîndul plãmînilor sã functioneze intens. Multi fumãtori au un acces de tuse dimineata pt cã plãmînii au lucrat toatã noaptea si acum dau afarã substantele care nu trebuie sã fie în interiorul lor.

Între orele 5:00 si 7:00 dimineata, intestinul gros are o functie maximã. Hrana stã în intestinul subtire circa 2 ore, iar în cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subtire indicã probleme de digestie în in­testinul subtire, iar constipatiile pun în evi­dentã o crestere a toxicitãtii organismului.

Alungati bãtrînetea!
Cu aceastã ocazie, prin scurta cãlãtorie în intervalele orare ale unei zile am încercat sã vã prezint, cu ajutorul celor 2 autori, cîteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoasterea acestor ritmuri ne face sã avem încredere în instinctele noastre, actionînd corect pentru a ajuta functiile organismului. E f. important sã nu simtim cã îmbãtrînim o datã cu vîrsta, cãci starea bunã a intelectului, puterea de a munci, de a iubi scad considerabil îmbãtrînirea.

 Sã ne ascultãm ceasul interior si sã încercãm sã ne adaptãm ritmului sãu, strivind prejudecãtile. Existã personalitãti care au trãit, creând la vîrsta de 80 de ani%

Read More

SI ATUNCI AM STIUT…

“Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie…Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj…
         Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere…Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna…
       Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic…Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne “chinuim” maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită…Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult…
        Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete…Mai sunt 81 de zile până la Crăciun…Crăciunul…Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară…Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă…Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă…Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel…Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară…Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă…Aşa-s mamele…
         Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut…Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna…Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun…
         Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut…
         Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
        Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
        Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
        Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau… Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
       Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
       Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare…
       A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
       Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
      Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
      Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
      Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
      N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă…
      Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii…
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică…Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România…”

Read More

SUFLETUL OMULUI

Primele imagini cu “sufletul” care paraseste corpul unei persoane decedate. Ipoteza unui savant rus
Un savant rus sustine ca a reusit sa fotografieze sufletul, chiar in timp ce acesta parasea trupul unei persoane.

Konstantin Korotkov a folosit o tehnica speciala de fotografiere, cu o camera bioelectrografica, prin metoda vizualizarii descarcarii de gaze.

Korotkov spune ca a fotografiat o persoana chiar in momentul mortii si a reusit astfel sa surprinda in imagini sufletul acesteia, in timp ce iesea din trup.

El a folosit o tehnica similara fotografiei Kirlian, care arata “energia vitala” a unei persoane, spune Korotkov, citat de International Business Times.

Acest “suflet” apare in culoarea albastra in fotografie si paraseste treptat corpul persoanei care moare: mai intai dispare din zona capului si la final din zona inimii.

In cazul persoanelor care au o moarte violenta, acest suflet, sub forma energiei vitale, se reintoarce la trup dupa cateva zile, din cauza “unui surplus de energie” care nu a fost folosit.

Korotkov este director la Research Institute of Physical Culture, din St. Petersburg.
El a folosit o tehnologie aprobata de Ministerul Sanatatii din Rusia, care este utilizata si pentru a tarta boli grave cum este cancerul.

Metoda de fotografiere a “corpului astral” folosita de savantul rus ar putea fi folosita si pentru a diagnostica diferite boli si dezechilibre biofizice, sustine acesta.

Tehnica lui Korotkov este o varianta mai avansata a sistemului folosit de Semion Kirlian pentru a fotografia “aura” unei persoane.

In 1939, inginerul Semion Kirlian si sotia lui au descoperit o noua tehnica fotografica, care consta in expunerea unui obiect intr-un camp electric de inalta tensiune si frecventa. Ei au crezut ca au demonstrat astfel existenta aurei energetice.

Iata in ce consta aceasta tehnica de electrofotografiere, patentata de Kirlian: filmul fotografic este pus pe o placuta conductoare, un alt conductor este atasat obiectului care va fi fotografiat.

Fotografia Kirlian, o tehnica la limita dintre stiinta si paranormal. Imaginea “aurei energetice”
Cei doi conductori sunt legati la o sursa de inalta tensiune, iar efectul produs este aparitia obiectului respectiv, inconjurat de o lumina asemanatoare unei aure.

Interesant este insa ca insusi inventatorul acesti tehnici, Kirlian, credea ca haloul de lumina care apare in jurul obiectelor este un fel de aura, mai exact “forta vitala” sau “campul energetic al fiintelor vii”.

Iar aceasta aura ar fi influentata de starea fizica sau emotionala a subiectului, putand inclusiv arata anumite probleme de sanatate.
 
http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?url=/stiri/bizar/primele-imagini-cu-sufletul-care-paraseste-corpul-unei-persoane-decedate-ipoteza-unui-savant-rus.html

Read More

WATCHAMAN NEE

I
,,Dumnezeu ne-a lasat deocamndata in lume si adesea ne lasa sa trecem prin stari foarte dificile. Atunci suntem ispititi sa spunem ca ,,necredinciosii” au o viata mult mai usoara decat noi. De fapt, chiar avem dreptate. Lumea le este favorabila oamenilor ,,lumesti”. Fata de noi ea este straina si ostila. Crestinul nu traieste acum intr-un mediu care sa-i fie favorabil. Un inotator poate plonja in adanc, dar nu poate ramane mult acolo decat daca are un costum de scafandru si un furtun prin care sa respire aerul din atmosfera. Presiunea apei este prea mare ca s-o poata suporta fara costumul de scafandru, iar tubul trebuie sa-l tina permanent in contact cu mediul lui natural de viata. Un astfel de scafandru ramane in adanc doar un timp are o misiune sau lucrare de indeplinit. El nu apartine mediului acvatic si nu poate supravitui acolo decat atat timp cat poate birui apa din jurul sau. In adanc, el nu este acasa si tot ce-l inconjoara este ostil.La fel stau lucrurile si  cu relatilile noastre cu ,,lumea”. Fiind pentru un timp ,,in lume” trebuie totusi se ne simtim din cand in cand ca totul din jur ne aduce aminte ca nu suntem ,,din lume”.
Watchaman Nee-Nu iubiti lumea
pag 115

II
,,Nu stiu ce parere aveti, dar eu sunt convins ca cea mai puternica manifestare a puterii divine in viata celui credincios este tocmai aceasta capacitate de a fi mereu prospat si plin de viata. Sa stai in acest sistem inecacios al lumii si totusi sa raspandesti in jur aerul curat al cerului, plin de aroma datatoare de viata a mantuirii, este cea mai formidabila dovada de dumnezeire. Sa fi inegrit de fumul iadului si totusi sa stralucesti in sfintenie este intr-adevar dumnezeieste. ,,Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri fe apa vie, cum spune Scriptura”(Ioan 7:38).
Watchaman Nee-Nu iubiti lumea

Read More

Traduceri moderne ale Bibliei

Traduceri moderne ale Bibliei în limba română
de dr. Alexa Popovici
Istoria traducerilor Bibliei în limba română este una dintre cele mai interesante dovezi ale inspiraţiei Duhului Sfînt în lucrarea pentru luminarea unui popor, pentru apropierea lui de Dumnezeu şi pentru mîntuirea urmaşilor lui Traian şi Decebal — a poporului român. Cuvîntul revelaţiei scrise a lui Dumnezeu a fost gustat ca o pîine, ca o mană cerească, de orice suflet însetat după lumina de sus, care să-i dea imboldul şi călăuzirea pe cărarea vieţii.
Cum limba română a fost o limbă în continuă dezvoltare şi prefacere, era natural ca şi Biblia să fie tradusă din timp în timp în limbajul comun, evoluat cu scurgerea vremii şi a generaţiilor. Din această cauză avem foarte multe traduceri în limba română.
Scrierea în limba română înainte de 1858, adică pînă la domnitorul Alexandru I. Cuza, era cu caractere cirilice. Aşadar, şi traducerile Bibliei pînă la acea dată au fost cu litere cirilice. După anul 1858, Biblia a fost tipărită cu alfabetul roman.
Dăm în mod cronologic şi pe scurt traducerile Bibliei sau numai ale unor părţi ale ei.
1. Prima este traducerea din greacă a lui Coresi, un diacon din Tîrgovişte, care avea o tipografie la Braşov, şi el a tradus şi a tipărit Evangheliile Noului Testament. Traducerea lui a fost numită Evangheliarul, şi aceasta a fost a doua carte tipărită în limba română. Prima tipăritură românească a fost Catehismul, care a văzut lumina tiparului probabil în 1544 la Sibiu, iar în 1559 Coresi a tipărit un alt Catehism la Braşov. Evangheliarul a fost una din cele mai importante lucrări ale lui Coresi. Unii dintre istoricii de mai tîrziu explică zelul său pentru Evangheliar prin faptul că acesta ar fi fost o lucrare pentru introducerea protestantismului între români.
2. Evangheliarul din vremea lui Neagoe Basarab, tipărit, după unii istorici, prin 1512, din care au rămas doar cîteva exemplare. Se ştie că acest Evangheliar a servit ca model pentru Evangheliarul sîrbesc. Dacă acest Evangheliar a fost tipărit cu adevărat în 1512, atunci acesta este primul, şi nu cel al lui Coresi.
3. Faptele apostolilor, traduse tot de Coresi din greacă, au fost tipărite la Braşov, probabil în anul 1563. Gh. Creţu, care a descris lucrarea aceasta în 1885, a dat ca dată anul 1570, iar I. Bianu a plasat-o în anul 1563. Un exemplar din traducerea aceasta este în păstrare la Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti.
4. Psaltirea, o traducere tot a lui Coresi, tipărită în 1570 tot la Braşov. Un exemplar s-a păstrat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
5. Psaltirea diglotă, slavonă şi română. A fost făcută tot de Coresi şi tipărită la Braşov în 1577. Din ea există două exemplare, unul la Muzeul Naţional de Antichităţi, şi altul la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
6. Genesa şi Exodul. Traducerea din greacă a fost făcută de Şerban, fiul lui Coresi, ajutat de studentul Marian şi tipărită la Orăştie prin 1582. Traducerea a făcut parte probabil dintr-un plan al traducerii întregului Vechi Testament.
7. Noul Testament a fost tradus în întregime în limba română de călugărul Silvestru, iar după moartea lui a fost completat de alţii. Traducerea are o dedicaţie făcută domnitorului George Rakoczy, de Ştefan, arhiepiscop de Bălgrad. A fost tipărit în 1648 la Bălgrad. Se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
8. Evangheliile, tipărite de Teodosie, mitropolitul Valahiei în 1682 la Bucureşti, cu o dedicaţie prinţului Ioan Şerban Cantacuzino, al Ţării Româneşti.
9. Faptele şi Epistolele, tipărite tot de Teodosie în 1683, la Bucureşti. Dedicaţia este tot pentru Şerban Cantacuzino.
10. Sfintele Scripturi, traduse de Nicolae Milescu şi alţi colaboratori ai lui şi tipărite în 1688 la Bucureşti. Dedicaţia este tot pentru Şerban Cantacuzino. (Din ea au fost luate cele patru Evanghelii şi tipărite la Mănăstirea Snagov, de lîngă Bucureşti, în 1697. Tot din lucrarea aceasta au fost luaţi Psalmii şi tipăriţi separat, sub titlul „Psaltirea” în 1701 şi 1703, la Buzău.)
11. Noul Testament tipărit de Antim Ivireanu, episcop, apoi mitropolit. A fost tipărit la Bucureşti în 1703. (Din acesta au mai fost tipărite ediţii la Bucureşti, în 1723, 1742, 1750, 1760, 1775; la Râmnic în 1784; la Iaşi, în 1762, 1794; la Blaj, în 1765, 1776. Tot din Noul Testament au fost tipărite Faptele şi Epistolele separat, la Bucureşti, în 1743, 1764, 1774, 1784; la laşi, în 1756, 1791; la Blaj, în 1767.)
12. Sfintele Scripturi, ediţie tipărită de Samuil Micu Clain la Blaj, în 1795. Au fost introduse titlurile pe acţiuni, o adresă către cititori, o introducere, şi o erată. Ediţia aceasta are adăugate şi cărţile apocrife. (Din această lucrare au mai apărut între 1795 şi 1817 următoarele ediţii: Evangheliile, tipărite la Budapesta în 1799 şi 1812; la Blaj, în 1816. Faptele şi Epistolele, la Blaj, în 1802. Psaltirea, la Bucureşti, în 1796; la Movilău în 1796; la Sibiu, în 1799, 1801, 1804, 1805, 1811; la Iaşi, în 1802; la Braşov, în 1807, 1810, 1812; la Budapesta, în 1808; la Blaj, în 1809.)
13. Noul Testament tipărit la St. Petersburg, în Rusia, în anul 1817. Nu ştim cine a fost traducătorul. A fost tipărit în 5000 de exemplare şi ştim că a costat 300 de lire sterline. (Din 1817, traducerea aceasta a fost tipărită parţial în mai multe ediţii dintre care unele au conţinut Evangheliile, iar altele Psaltirea. Astfel, Evangheliile, la Mănăstirea Neamţu, în Moldova, în 1821, 1845 şi 1858; la Iaşi, în 1841, 1854 1859 şi 1862. Psaltirea, la Mănăstirea Neamţu, în 1817 şi 1873; la Iaşi, în 1817, 1818, 1831, 1835, 1842, 1850; la Bucureşti, în 1820, 1852, 1853 şi 1856; la Sibiu, în 1826, 1837, 1841, 1847; la Braşov, în 1827, 1833; la Buzău, în 1832, 1835, 1856, 1860; la Blaj, în 1835; la Chişineu în Basarabia, în 1857; la Paris în Franţa, în 1859.)
O altă ediţie a întregului Noul Testament a fost tipărită în 1818 la Mănăstirea Neamţu.
14. Sfintele Scripturi au fost tipărite la St. Petersburg în 1819, într-un tiraj de 500 de exemplare, fără a se indica traducerea, în vremea aceea, un exemplar costa 10 ruble.
Noul Testament a fost tipărit şi separat.
În 1824 Veniamin Costache a tipărit la Iaşi o ediţie a acestui Nou Testament în trei volume.
15. Evangheliile au apărut la Buzău în 1834, în 6000 de exemplare cu scoarţele foarte ornamentate. Nu ni se indică traducerea.
16. Noul Testament tipărit la Smirna, într-o tipografie a unei misiuni americane în 5000 de exemplare. Ni se indică doar faptul că a fost tipărit la dorinţa episcopilor din Valahia, în anul 1838, după un exemplar dat de aceştia.
17. Vechiul Testament tipărit tot acolo la Smirna de un preot cu numele de Ioan, în 1839.
18. Noul Testament tipărit tot la Smirna, în 1846, şi aceeaşi traducere a fost tipărită la Iaşi în 1847, în 1854 şi în 1857, iar la Bucureşti în 1859.
19. Sfînta Scriptură tipărită la Sibiu în 1858 cu litere mari, fiindcă avea 920 de pagini.
Această traducere a apărut într-o altă ediţie la Paris, tot în anul 1858, tipărită de J. Heliade.
20. Noul Testament, ediţia a VI-a (după traducerea tipărită la Smirna, în 1838), tipărit la Bucureşti, în 1859, în 5000 de exemplare.
Notă: Cum în toată administraţia de stat au fost introduse literele romane în locul celor cirilice, ediţia aceasta a fost şi ea tipărită cu litere romane. Deci aceasta a fost prima ediţie a Noului Testament tipărită cu litere romane, căci toate ediţiile de Biblii sau părţi ale Bibliei dinaintea acesteia au fost scrise cu litere cirilice.
21. Genesa, tipărită la Bucureşti, în 1859, ca o nouă traducere de Constantin Aristia. Tirajul a fost de o mie de exemplare.
22. Biblia Sacră şi Psalmii. Aceasta a fost făcută după textul din ultima ediţie elenică, recorectată cu privire la unii termeni ebraici arhetipi şi tradusă de Constantin Aristia în 1859, la Bucureşti.
23. Isaia, într-o traducere specială a lui C. Aristia, a apărut la Bucureşti, în 1860. Tirajul a fost foarte restrîns, doar pentru un anumit număr de etimologi.
24. Noul Testament, ediţia a şaptea, după textul Noului Testament tipărit la Smirna. A fost o ediţie tipărită în 1863, la Bucureşti, cu litere romane, cu textul aranjat pe paragrafe.
25. Psalmii, traduşi întocmai după textul original, lucrare tipărită în 1863 la Bucureşti. Traducerea a fost făcută de Keller, un evreu creştin, angajat de Societatea Biblică Britanică pentru Străinătate, şi de Ştefanides, un grec românizat. Lucrarea avea 253 de pagini.
26. Psaltirea, tipărită tot la Bucureşti şi tot în 1863. Ştim că formatul era de 18×11, 5 cm. (Nu cunoaştem cine a fost traducătorul.)
27. Psaltirea. O traducere a lui Ierome din Iaşi, un profesor la Seminarul Ortodox, tipărită la Bucureşti, în 1866, în formatul de 15, 5×11 cm. Avea pe paragrafe însemnări marginale.
28. Noul Testament. A fost tipărit la Bucureşti, în 1867, de Societatea Biblică Britanică şi pentru Străinătate. Formatul era de 15, 5×11 cm.
29. Cartea Psalmilor. O traducere după textul original, a fost o nouă ediţie revizuită de William Mayer din Iaşi. A fost tipărită la Iaşi în 1867, tot în formatul de 15, 5×11 cm şi avea 157 de pagini.
30. Cartea Psalmilor. O nouă ediţie într-un format mai mic, 12×8 cm, a apărut în 1868, cu textul aranjat pe două coloane. Se pare că această ediţie este prima pe două coloane.
31. Evanghelia Populară sau Sacra Scriptură a Noului Testament. Tradusă după originalul elenesc şi însoţită de „Argumente şi reflexiuni morale”, de Ghenadie, episcopul de Argeş. A fost tipărită în 1868 la Bucureşti. Formatul de 19, 5×12, 5 cm. În ediţia aceasta, după fiecare capitol se află notiţele.
32. Sânta Scriptură a Vechiului Testament. O traducere, începută de N. Bălăşescu, un profesor de la Bucureşti, care a reuşit să traducă după un text grecesc. De la Genesa la 2 Samuel traducerea a fost făcută de Ierome, după textul ebraic. Plîngerile şi Ieremia au fost traduse de Ghenadie. Toate celelalte cărţi au fost traduse de F. Dubău şi C. Erbiceanu, după textele greceşti şi latineşti. Cărţile de la 1 Samuel la Maleahi au fost revizuite, înainte de a fi tipărite, de W. Mayer. Toată ortografia s-a bazat pe principiile lui N. Bălăşescu. Lucrarea a fost tipărită în trei volume: primul, terminat în 1865, Genesa-Rut, în 417 pagini; volumul II, terminat în 1867, 1 Samuel-Psalmii, în 534 pagini; volumul III, terminat în 1869, Proverbele-Maleahi în 434 pagini.
33. Noul Testament, o ediţie revizuită de W. Mayer şi tipărită după normele noi din gramatică. A fost tipărit la laşi în 1871 şi avea un format mare, 21×14, 5 cm. Lucrarea de tipărire a fost făcută de Societatea Biblică Britanică şi pentru Străinătate.
34. Sânta Scriptură, ediţie nouă, revăzută după textele originale, pregătită de W. Mayer, iar secţiunea Genesa-Rut a lucrat-o împreună cu Vasile Pallade, un profesor la Iaşi. Ediţia aceasta a fost fără cărţile apocrife, cu textul pe două coloane.
35. Sănta Scriptură, tipărită la laşi, în 1874, fără apocrife, cu textul tot pe două coloane, cu titluri ale textului, şi cu referinţe la subsolul paginii.
36. Sănta Scriptură, tipărită tot la Iaşi şi în acelaşi an, 1874, dar fără referinţele de la subsolul paginii. Ediţia aceasta avea 916 pagini cu un format de 27×19 cm.
Ediţia aceasta a fost cunoscută ca Biblia de Iaşi, sau traducerea Niţulescu, şi a fost folosită de baptişti pînă în 1923. Credem că a fost cea mai răspîndită ediţie de Biblie românească. Lucrarea a fost întreprinsă de Societatea Biblică Britanică, şi este prima ediţie care are titluri pe secţiuni. Traducerea era aceea din Biblia de Iaşi din 1874.
38. Psaltirea, tipărită la Viena în 1875 de Societatea Biblică Britanică.
39. Noul Testament. A fost tipărit la Bucureşti în 1875, după textul celui tipărit la Viena în acelaş an. (Alte ediţii au fost tipărite cu acelaşi text în 1897 şi în 1905.) Părţi ale Noului Testament: Evanghelia lui Matei a apărut în 1903, Evanghelia lui Marcu în 1902, Evanghelia lui Ioan în 1904 şi 1906.
40. Psaltirea. O retipărire a Psaltirii publicată în româneşte în 1577 de diaconul Coresi. Lucrarea a fost reprodusă şi avea şi un studiu bibliografic şi un glosar comparativ făcut de Bogdan Petriceicu-Haşdeu. Editura a fost a Academiei Române, Tomul I. Această Psaltire a fost tipărită în 1881, la Bucureşti. Textul avea şi Psalmul 151, urmat de cîteva poeme. (Titlurile şi Prefaţa au fost datate: Bucureşti 26 dec. 1880, urmînd ortografia din cartea „Cuvente den bătrîni”.)
41. Cartea Psalmilor. O ediţie tipărită la Bucureşti, în 1881, după textul ediţiei de la Viena. Avea 103 pagini, format 12, 5×7, 5 cm.
42. Noul Testament. A fost tipărit cu aprobarea şi binecuvîntarea Sfîntului Sinod al Sântei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, la Bucureşti, în 1887. În „Cuvînt înainte” se spune: „Întru mărirea lui Dumnezeu, celui în treime lăudat şi în zilele Maiestăţii Sale iubitorului de Cristos regelui României, Carol I, sub Arhipăstoria î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei, primat al României şi Preşedintele S-lui, D.D. Calinic Miclescu”.
43. Noul Testament. A fost tipărit în acelaşi an, 1887, dar într-un format diferit. Lucrarea de tipărire a fost făcută tot la Bucureşti.
44. Psaltirea în versuri de Dosoftei, mitropolitul Moldovei (1671-1686), tipărită la Bucureşti, în 1887. Această psaltire a fost publicată după manuscrisul original şi de pe ediţia din 1673, sub îngrijirea profesorului I. Bianu, în editura Academiei Române. Toţi Psalmii erau versificaţi în versul metric, iar Psalmul 151 a fost redat în proză.
45. Psaltirea Scheiană. Tipărită la Bucureşti, în 1889, după manuscrisul din 1482, sub îngrijirea profesorului I. Bianu, bibliotecarul Academiei Române. (Numele de Scheiană i s-a dat fiindcă a fost găsită în Biblioteca de la Scheia.) Lucrarea aceasta a fost tipărită pe o pagină cu litere cirilice, iar pe pagina opusă cu litere romane. Toată lucrarea s-a extins pe 530 de pagini.
46. Tetravanghelul Diaconului Coresi. Lucrarea a fost retipărită la Bucureşti, în 1889, după ediţia primă din 1560-61, sub îngrijirea arhiereului dr. Gherasim Timus Piteşteanul, cu o prefaţă de C. Erbiceanu. Lucrarea avea 232 de pagini. Textul nu era împărţit pe capitole şi versete.
47. Cele Patru Evanghelii, Matei, Marcu, Luca, Ioan, pentru uzul şcolilor primare urbane şi rurale de ambele sexe. Pe coperta a doua se arătă: „Ediţia conformă textului aprobat de Sântul Sinod al Sântei Biserici Autocefale Ortodoxe Române”. Lucrarea a fost tipărită la Bucureşti, în anul 1893, pe două coloane.
48. Sânta Evanghelie tradusă din limba originală greacă, de dr. N. Nitzulescu. Tipărirea s-a făcut la Bucureşti, în 1895, de către Societatea Biblică Britanică. Lucrarea avea numai cele patru Evanghelii, şi s-a extins pe 185 pagini, cu două coloane.
49. Noul Testament, în întregime revizuit de N. Nitzulescu, tipărit de Societatea Biblică Britanică la Bucureşti, în 1898. Traducerea aceasta a avut cea mai mare răspîndire pînă în 1923.
50. Cartea Psalmilor. O nouă traducere după textul original. Nu cunoaştem numele traducătorului care a făcut-o după textul ebraic. Lucrarea avea 133 de pagini, pe două coloane, şi a fost tipărită de Societatea Biblică Britanică. Formatul a fost de 17, 5×12, 5 cm.
51. Sânta Scriptură, cu titluri, textul pe două coloane şi fără cărţile apocrife. A fost tipărită la Bucureşti, în 1908. După text erau cîteva hărţi biblice. Lucrarea a fost făcută de Societatea Biblică Britanică. Traducerea a fost identică cu aceea de Iaşi. Formatul era de 21, 5×14 cm.
52. Sânta Evanghelie scrisă de Sft. Matei. Lucrarea avea 78 de pagini, pe două coloane, cu titluri, şi împărţită pe capitole şi pe versete. (În anul 1910, au apărut ediţii uniforme din Marcu pe 78 de pagini, din Luca pe 85 pagini şi din Ioan pe 64 pagini.) Şi această lucrare este opera Societăţii Biblice Britanice.
53. Sfînta Scriptură, într-o traducere nouă făcută de Dumitru Cornilescu, la Bucureşti, în 1923. După ce s-a constatat tot mai mult că Biblia de Iaşi din 1874 a rămas în urmă cu expresivitatea limbii române, prinţesa Calimachi l-a angajat pe Dumitru Cornilescu, un tînăr teolog ce abia a terminat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti, ca să facă o nouă traducere în limbajul românesc la zi. Traducerea a fost terminată, şi în 1923 ea a văzut lumina tiparului, fiind suportată de Societatea Biblică Britanică. Traducerea aceasta a fost adoptată de toate confesiunile Evanghelice şi este folosită şi astăzi. Textul din traducerea aceasta a fost tipărit în nenumărate ediţii, fie ca Biblie întreagă, fie în părţi, adică separat Noul Testament sau Psalmii etc. Limba traducerii a fost şi este cea literară, astfel că poate fi încă folosită.
Daniel Brânzai

Read More