sâmbătă, 15 martie 2014

Marea amagire cu Evolutia

Astăzi o mare parte a lumii crede în evoluţie. Evoluţionismul de azi învaţă că nu Dumnezeu a creat lumea, ci că toate plantele, vieţuitoarele şi omul provin dintr-o celulă vie, care a apărut la întâmplare pe pământ. Nu se ştie când, nu se ştie unde, nu se ştie datorită cărei cauze, dar se afirmă că a apărut. Natural, nici un evoluţionist n-a fost acolo să fie naş, dar ei ştiu precis că din acea celulă vie au crescut ciuperci, plante, apoi plantele au căpătat picioare; o fi fost o amibă la început, apoi poate râme, şi având condiţii prielnice s-au dezvoltat în peşti, târâtoare, păsări, animale, iar o maimuţă mai deşteaptă a născut un puişor, ba trebuie să fi fost doi, care au devenit oameni. Deci, pe cale de evoluţie s-a ajuns de la amibă la om. Nimeni n-a văzut trecerile acestea, căci s-au petrecut cu milioane, ba miliarde de ani în urmă. Nimeni n-a găsit aşa evidenţe, dar le presupun.
Evoluţionismul este contra lui Dumnezeu, contra Bibliei şi contra ştiinţei. Gânduri despre evoluţie a avut Hipocrat (460-380) Teo­frast (370-283), Aristotel (384-322), Lucreţiu (99-55) – î.d.Hr., La­marck (1744-1829) – d.Hr. şi alţii. Dar cel ce a lansat evoluţia ca teorie cu care a amăgit lumea a fost Charles Darwin (1809-1882).

INFORMAŢII
Teoria evoluţiei organice a fost formulată de Charles R. Dar­win. Ca naturalist britanic, el s-a îmbarcat pe vaporul „Beagle”, în anul 1831 şi a vizitat o seamă de ţări. În 1837 a poposit o vreme în arhipelagul insulelor Galapagos, de lângă coasta Americii de Sud. Acolo el a văzut vreo 14 specii de broaşte ţestoase şi alte animale, diferite de cele pe care le-a cunoscut el în Anglia. Acestea l-au făcut să creadă că toate vieţuitoarele au un strămoş comun. În 24 noiembrie 1859, Darwin a dat la tipar cartea „Originea Speciilor”, în care a căutat să arate că toate vieţuitoarele şi omul au apărut de la o celulă vie, căreia Dumnezeu i-a dat viaţă.
În cartea sa „Originea Speciilor”, ediţia în limba română, apărută la Bucureşti în Editura Academiei R.P.R. 1957, la pp. 385,386, el spune: „În mintea mea , faptul că producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datorează unor cauze secundare, asemeni acelora care determină naşterea şi moartea individului, se acordă mai bine cu ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator”.
Cuvintele lui arată că el credea în Dumnezeu Creatorul Universului şi că El a imprimat Universului legi. Ba mai mult, el afirmă: „Există o măreţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe insuflate iniţial de Creator, în câteva forme sau numai într-una singură”. Deci, el credea că viaţa provine de la Dumnezeu, dar că s-a dezvoltat pe cale de evoluţie. Darwiniştii de azi, fiind atei, îl fac şi pe Darwin ateu.
Cartea “Originea Speciilor” nu e bazată pe dovezi sigure, ci mai mult pe presupuneri. Renumitul savant britanic l. M. Davies a scris în privinţa aceasta: „S-a socotit că nu mai puţin de 800 de fraze se găsesc între copertele cărţii lui Darwin, Originea speciilor, cu cuvintele: „să asumăm”, „să presupunem”. Cartea sa, în mâinile necredincioşilor, a devenit o unealtă de luptă împotriva lui Dumnezeu.
Revista Scientific American din februarie 1956, dădea în vileag că într-o scrisoare adresată lui T. H. Huxley, Darwin a numit teoria evoluţiei ca fiind „Evanghelia Dracului”. Cartea i-a pricinuit lui Darwin multe dureri. După 20 de ani, el a trecut prin mari lupte sufleteşti. Avea mereu insomnii, o oboseală excesivă, dureri necontenite de cap şi o stare de depresie. Medicii erau încurcaţi şi nu îi puteau stabili diagnosticul. Albert H. Watson, un cercetător englez, scrie că Darwin a murit îndoindu-se de darwinism. El însuşi în cartea sa, „Viaţa mea şi scrisori”, vol. 1, pag. 210, mărturiseşte: „nici o schimbare de trecere a unei specii în alta nu este înregistrată. Nu putem dovedi că o singură specie a fost schimbată”.

Dr. Oswald J. Smith în cartea sa The Challenge of Life, Londra, 1961, pp. 106-107, redă istorisirea scrisă de Lady Hope din North­field, Anglia, despre boala lui Darwin şi că surprinzându-l cu Biblia deschisă, Darwin i-a spus că studiază epistola către Evrei. El a crezut în Dumnezeu, dar a fost înşelat de diavolul.

Prin evoluţie înţelegem schimbările majore de trecere din­tr-un soi în altul, de la amibă la râme, la peşti, păsări, târâtoare, maimuţe şi om, nicidecum micile transformări sau varietăţi în cadrul speciei. Nu există nici o singură dovadă de macro-evoluţie.

DOVEZILE EVOLUŢIEI
În general, manualele de şcoală şi cărţile documentare, scrise de evoluţio-nişti, caută să dea mai multe dovezi întru susţinerea teoriei lor şi caută s-o proclame ca ştiinţă. Iată aici câteva din cele mai importante:
1. Dovada anatomo-morfologică. Asemănări între corpul omenesc şi al celorlalte vieţuitoare: toate au sistem circulator, sistem respirator, sistem digestiv, sistem de reproducere, etc.
2. Dovada embriologică. Asemănarea embrionilor în primele faze de dezvoltare.
3. Dovada biochimică. Faptul că toate organismele vii sunt compuse din anumite substanţe chimice.
4. Dovada fiziologică. Toate au anumite similarităţi fiziologice.
5. Dovada din clasificare. Faptul că toate pot fi clasificate, se susţine că arată o relaţie genetică.
6. Dovada organelor rudimentare şi a fenomenelor de atavism. Omul are înveliş păros rudimentar, vertebre codale, apendicele vermicular, măselele de minte, muşchii de la pavilionul urechii.
7. Dovada din încrucişări. Prin încrucişări s-au obţinut noi va­rietăţi.
8. Dovada din mutaţii. Noi caracteristici obţinute prin mutaţii de gene.
9. Dovada din distribuirea geografică. Există o tendinţă ca unele animale lăsate singure aparte să-şi schimbe anumite caracteristici după locaţia geografică. De exemplu: oile cu lâna albă din nordul Europei, duse în sudul Italiei, devin oi cu lâna neagră.
10. Dovada din Paleontologie. Fosilele păstrate în roci arată o creştere de la vieţuitoare simple la vieţuitoare complexe.
Acestea sunt cele zece dovezi majore întru susţinerea evoluţiei. La prima privire par puternice, dar privite analitic îţi dai seama că ele sunt circumstanţiale, nu demonstrative. Ele pot fi mai degrabă dovezi ale creaţiei decât ale evoluţiei.
Primele cinci se ocupă cu similarităţi. Da, există similarităţi în ce priveşte sistemul osos, muscular, circulator, respirator, nervos, de reproducere, asemănări biochimice şi fiziologice. Următoarele patru arată că se petrec anumite schimbări. Dar toate aceste schimbări sunt în cadrul soiului. Ele nu arată trecerea dintr-un soi în altul, ci doar obţinerea de noi varietăţi în cadrul aceleiaşi specii. Ele arată o micro-evoluţie, nu o macro-evoluţie.
O analiză minuţioasă a acestor dovezi te face să vezi că ele Îl arată mai bine pe Creatorul decât evoluţia. Ele nu demonstrează originea vieţii, ci caută să-L înlăture pe Dumnezeu din creaţia Sa, explicând fals dezvoltarea vieţii pe pământ. Similarităţile ne pot fa­ce să tragem concluzii greşite.
Ca să vedeţi aceasta, dau un caz clasic. Cu mai mulţi ani în ur­mă, în Statele Unite au fost doi avocaţi de seamă: Rufus Choate, care mai târziu a fost numit ambasador, şi Daniel Webster, care mai târziu a ajuns Ministru de Externe. Dau funcţiile lor, ca să vă daţi seama că şi cei mari pot fi seduşi de similarităţi. Între ei s-a is­cat o ceartă şi au ajuns la Tribunal pe chestiunea a două roţi de că­ruţă. Choate susţinea că roţile aparţin aceleiaşi căruţe şi aceleiaşi osii. Întrucât după părerea lui roţile erau în totul similare, lucrate la fel, Webster susţinea că nu sunt de la aceeaşi osie. Choate, care era un bun orator, a pledat cu multă înflăcărare că el are dreptate, deoarece fierul, butucul, spiţele sunt în totul asemănătoare. După ce şi-a terminat argumentarea sa, se părea că juriul era convins că are dreptate. Apoi judecătorul i-a dat voie lui Webster să-şi susţină părerea sa. Acesta n-a ţinut nici o pledoarie, ci a cerut să fie aduse înăuntru roţile cu pricina spre a fi examinate de juriu. Apoi le-a zis: „Domnilor, tot ce aveţi nevoie e să le priviţi. Ochii vă vor spune că nu sunt de la aceeaşi căruţă şi de la aceeaşi osie.” şi Webster a câştigat procesul. Roţile erau similare ca lucrătură, dar una avea gaura pentru osie mai mare, cealaltă o avea mai mică. Choate a privit nu­mai similarităţile, nu şi deosebirile.
Evoluţioniştii pun omologia – similaritatea în structură – ca dovadă că vieţuitoarele au provenit unele din altele. De exemplu: oasele din aripile liliacului, membrele anterioare la focă şi mâinile omului corespund în unele privinţe structurale, dar sunt cu totul diferite ca funcţie. Ele sunt mai degrabă o dovadă în favoarea creaţiei, arătând că a fost un plan de bază întocmit de Creatorul şi aplicat la diferite funcţii.
Dr. J. Frank Cassel, şeful Depar-tamentului de Zoologie la Colegiul de Agricultură din North Dakota, privitor la aceasta a scris: „Mă gândesc la omologia farfuriilor din atelierul olarului, a automobilelor sau a becurilor electrice. Similaritatea structurii şi tiparul la o serie de farfurii este foarte izbitoare, dar aceasta nu indică un strămoş comun, ci identifică pe făcătorul lor.”
Asemănări în structură a două animale nu e dovadă a relaţiei dintre ele. Autoturismul rusesc Volga se aseamănă în unele privinţe structurale cu Cadillacul american: are patru roţi, are motor, are volan şi multe altele asemănătoare, dar omologia lor nu arată o înrudire, ci adaptarea unor elemente de bază dintr-un plan în construcţia lor, nicidecum o relaţie genetică.
Şi tot aşa analogia – similaritatea în funcţiune – nu e o dovadă de evoluţie. Ea există. Cei care au studiat anatomia comparată pot da numeroase asemănări între diferite specii. De exemplu: şi insectele, şi peştii, şi păsările, şi animalele, şi omul au ochi spre a vedea. Ochii totuşi sunt foarte diferiţi atât în construcţie, cât şi în capacitatea lor, dar toţi servesc acelaşi scop: vederea. Cele vreo 38.000 specii de vertebrate cunoscute de zoologi, (4000 de mamifere, 14.000 păsări, 4.000 reptile, 2.000 amfibieni, şi 14.000 peşti) toate au ochi. Există doar câteva soiuri de peşti şi salamandre ce trăiesc în întunericul peşterilor, care nu au vedere, dar şi aceste soiuri se nasc cu ochi, însă pierd vederea datorită neutilizării. Faptul că ţânţarul are ochi şi armăsarul are ochi, nu înseamnă că armăsarul a evoluat din ţânţar.
Oricine analizează ochiul îndeaproape îşi dă seama că nu poate fi produsul întâmplării. Chiar Darwin a recunoscut aceasta. Ochiul, cu înzestrările lui speciale date fiecărei specii în parte, arată opera Creatorului. Aşa că această analogie nu indică o înrudire a noastră cu vieţuitoarele, ci dovedeşte pe Autorul nostru care a aplicat acelaşi plan al vederii cu deosebiri distincte.

Sursa: www.romaniantimes.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu