Cărăbușii - bombardieri

Tot ce ne inconjoara poarta amprenta unui Creator intelept

Cărăbușii-bombardieri
Ce este atât de neobişnuit în acest insecte mici care au atras atenţia asupra industriei aviatice?

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, a primit o bursă pentru a studia mecanismul de protecţie a cărăbușului bombardier, bazat pe procesul de injectare. Ei spera ca studiul va ajuta să înveţe cum să repornească motoarele de aeronave în timpul zborului. Jane Reck a spus:
  
“ Gândacul bombardier se apără de prădători deranjanți (furnici, broaşte şi gândaci) folosind un jet de lichid fierbinte, proiectat; sub presiune mare într-un timp scurt de acţiune . Bazat pe munca de Profesorlui Tom Eyshnera de la Universitatea Cornell, va demara un nou proiect, care are ca scop să îmbunătăţească înţelegerea noastră asupra aceastui mecanism unic de ardere în impulsuri în unul din organele acestui cărăbuș. Un alt obiectiv al acestui proiect este de a determina modul în care inginerii în domeniul fizicii proceselor de ardere ar putea folosi aceste cunoştinţe în practică. De exemplu, cunoştinţele extrase pot contribui la dezvoltarea unui dispozitiv care ajută la repornirea motoarelor; aeronave la altitudini mari prin; injectarea cu mare precizie a unui jet de plasmă în camera de ardere a motorului avionului” (2003).”

Ce este atât de neobişnuit în acest mici insecte care au atras atenţia asupra industriei aviatice?Gândacul bombardier are un mecanism de protecţie, care funcţionează după cum urmează. Două element chimice; hidrochinona şi peroxidul de hidrogen sânt produse de glandele insectei şi apoi depozitate în rezervoare speciale situate în cavitatea abdominală a cărăbușului.În timpul pericolul de muşchii din jurul acestui rezervor se contractă, împingând elementele chimice în cameră printr-o supapa controlate de muschi. această cameră este tapetată cu celule care produc peroxidaza şi catalaza – enzime oxidative. Enzimele descompun rapid peroxidul de hidrogen şi catalizeaza oxidarea hidrochinonei în p-benzochinonă – elemente chimice, cunoscute pentru proprietăţile lor iritante. Ca rezultat al acestei reacţii chimice se eliberează oxigen liber şi o cantitate; de căldură considerabilă. Mai mult, gândacul este capabil să arunce acest jet de lichid dintr-o turelă rotativă. Temperatura lichidului - 100 grade Celsius ! Emisiile apar impulsiv de până la 500 runde pe secundă . (Aneshansley şi Eisner, 1969; Eisner, et al 2000.,).

Vă puteţi imagina complexitatea tuturor acestor detalii de design complex la acest cărăbuș apărând prin procese aleatoare de evolutie, desfășurându-se; în natură de-a lungul a milioane de ani? Şi totuşi, sustinatorii teoriei evoluţiei susţin că există explicaţii logice de o dezvoltare în etape a prezentei capacități unice a acestui gândac. Cu toate acestea, adevărul este că doar prin design inteligent se poate explica cum gândacul poate produce anume elementele chimice necesare, pe care le păstrează separat și doar atunci când are nevoie produce enzime care formează lichidul incandescent pe care apoi îl proiecteza în direcția inamicului.

Descriind mecanism de apărare, Jeffrey, Dan si colegii sai au observat:

“Acest lichid de protecţie a gândacului bombardier (numele latin al gândacului - insignis Stenaptinus ) este eliminat foarte repede în impulsuri; (aproximativ 500 runde pe secundă); şi nu pur și simplu într-un flux continuu … sistemul de proiectare a lichidului observat la cărăbuș demonstrează similitudinea de ansamblu cu mecanismul de aer a bombei ”zumzăitoare” germane sub numele de cod al V-1, utilizate în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici am raportat că spray-ul cărăbușuluiul nu este produs în flux continuu, ca în majoritatea; glandelor de animale, dar ca un jet pulsativ, similar cu sistemele de livrare lichid cunoscute în industrie (1990, 248:1219).”

Sistemul defensiv al cărăbușului bombardier este extraordinar de complicat – ceva de genul unui hibrid dintre gaze lacrimogene şi automatul Thompson. Când gândacul simte pericolul, el imediat amestecă enzimele conţinute într-una din camerele sale cu soluţii de compuşi chimici- peroxid de hidrogen şi hidrochinonă- care sunt în altă camera . Rezultatul acestei reacţii chimice este un amestec de gaze toxice, care sînt pe punctul de a fierbe. Mai mult decât atât, amestec acesta este propulsat cu mare viteze, într-un jet impulsiv, ca dintr-o mitralieră B-17, lovind o furnica deranjantă sau broasca cu o acurateţe incredibilă. “



Jane Reck a spus că scopul acestui proiect de cercetare este studiul multor aspecte interesante de design ale Cărăbușului Bombardier, iar studiul va implica modelare matematice asistate de computer. Ea a spus: “La început, trebuie să ne concentrăm pe înţelegerea proceselor de ardere ce au loc în camera cu amestecuri toxice .” Andy McIntosh, manager de proiect, continuând să vorbească despre această idee, a spus: ”Sistemul de apărare al Cărăbușului Bombardier este o formă naturală foarte eficientă a procesului de oxidare. Copierea mecanismelor naturale este o metodă tot mai mult aplicată în cadrul invențiilor. Oamenii de stiinta afla multe funcţii sofisticate de design care există în natură. O cunoaştere mai bună; a acestei insecte poate da un imbold progresului în cadrul studiilor despre procesele de ardere ” (Reck, 2003).

Astfel, suntem într-o situaţie când vom încerca să modelăm tehnologia; acestor creaturi uimitoare. Cu toate acestea, suporterii evoluționiști striga într-o singură voce că nu există nici un design inteligent, şi că, de fapt, aceste celule speciale în cărăbuși şi capacitatea de a produce substanţe chimice inflamabile e doar o coincidenţă de împrejurări întâmplătoare. Pur și simplu e uimitor pînă unde poate merge încăpățânarea omenească