luni, 10 februarie 2014

Roada Duhului – Lectia 3.7

Lecţia 3.7

Pacea

Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Roada Duhului este… Pacea

Inamicii păcii cu alţii.
#1. Invidia. Prov 14:30 O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. – Invidia, indiferent cum este motivată, sau împotriva cui e îndreptată strică pacea cu alţii. Mai întâi, o strică în inima celui invidios, apoi invidia iasă la suprafaţă prin atitudini, fapte şi cuvinte, şi aşa se strică pacea şi celui invidiat.
#2. Bârfa, vorbirea uşoară, neatentă, etc. Rom 14:19 Aşa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră. Adăugaţi alte lucruri negative, asemănătoare acestora, care strică pacea cu alţii. Noi am fost chemaţi la unitate: Colos 3:15 Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Efes 2:14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea… Orice atitudine împotriva unităţii a doi sau mai mulţi, va duce la ruperea păcii.
#3. Lipsa făcătorilor de pace. Iacov 3:18 Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace. Matei 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! – A face pace este adesea o slujbă ingrată: rişti să fii rănit de ambele părţi între care intermediezi! Dar cine a spus că a face pace este uşor! Dimpotrivă, suntem îndreptaţi spre beneficiile celor ce fac pace, deoarece beneficiile sunt atât de mari, încât nici nu merită să discutăm despre greutăţile procesului! – Pavel spune: Rom 8:18 Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu Sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De aceea, să privim întotdeauna la rezultat şi la beneficii!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu